Web Analytics
scris joi, 20.01.2011

„Nu plec din PSD, nici dacă mă dă afară!”

# Tămagă şi don Felipe rămân pe loc. Don Felipe şi Constantin Tămagă, două voci de aur ale PSD Argeş, asemănaţi de unii cu Angela Similea şi Corina Chiriac, pentru notorietatea lor, au ţinut să dezmintă zvonurile că ar dezerta la portocalii. „Nu plec din PSD Argeş nici dacă mă dă afară”, a declarat senatorul Tămagă. La fel şi don Felipe, preşedinte de onoare al filialei conduse de Constantin Nicolescu, a ţinut să clarifice lucrurile în ceea ce îl priveşte:”  Nu mă încântă un partid care a făcut atâta rău acestei ţări, cum este PDL-ul. Dacă era să plec, plecam în 1997, la ţărănişti, atunci când mi-a propus nea Ion Diaconescu, cu care sunt consătean şi rudă, şi care ştia că şi tata a fost ţărănist şi a avut de suferit de pe urma persecuţiilor comuniste. Restul sunt intoxicări, PSD-ul este singurul partid în care voi mai face politică”.
În ceea ce-l priveşte pe senatorul Tămagă, un trofeu suficient de preţios pentru orice vitrină politică, nu doar pentru PDL, acesta a fost şi mai amplu în explicaţii, tocmai pentru a nu lăsa loc de nici un fel de interpretări:
”Am dorit să fac aceste clarificări despre transferul pe care mi l-a atribuit presa, mai titular sau mai rezervă, la PDL sau UNPR. Înţeleg informaţiile care sunt date pe surse, can-can-urile de la o cafea, pamfletele sau poantele de 1 aprilie. Dar când mi se pune în gură o declaraţie pe care nu am dat-o niciodată, ba e citată şi cu ghilimele, asta este peste puterea mea de înţelegere”. În continuare, senatorul Tămagă a făcut câteva precizări şi despre statutul său în partid, neocolind nici eventualele nemulţumiri pe care le are:” S-a scris că sunt marginalizat în PSD şi vreau s-o spun deschis că nu m-am simţit astfel pentru că eu am locul meu bine definit în organizaţie. Putem vorbi de supărări, de păreri contrare cu unele decizii care se iau în partid, dar asta este cu totul şi cu totul altceva. Repet, eu am locul meu clar în PSD Argeş, nu sunt genul care să încep să dau din coate, ca să mă mut neapărat în banca din faţă. Vin dintr-o organizaţie, de la Mozăceni, unde am fost votat de 92% din alegători, aşa că locul meu  în PSD n-a fost şi nu va fi niciodată în pericol. În plus, în Mozăceni am ferma mea, ferma Barbaroaga, aşa că am unde să mă întorc, dacă voi dori vreodată să nu mai fac politică. Dar nu e cazul, deocamdată. Pe de altă parte, vreau să le spun unor colegi de ai mei, dar şi tuturor celor care mă cunosc că nu-mi voi selecta niciodată prietenii în funcţie de carnetul de partid. Prietenia e una, politica e alta şi eu nu le amestec fiindcă am fost întotdeauna un soldat disciplinat şi onest în PSD. Dar nici  nu trebuie să cădem în cealaltă extremă şi să ne ascundem, în cazul în care se întîmplă să bem o cafea sau o bere cu vreun coleg de la alt partid”.
(Gabriel Grigore)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită