Web Analytics
scris miercuri, 03.03.2021

Mînzînă taie în carne vie la Centrul Cultural Judeţean /Instituţia condusă de ”duamna” Araxy va fi comasată sau reorganizată

În conferința de presă de la CJ Argeș de marți, 2 martie, președintele Ion Mînzînă a fost întrebat dacă se gândește să reorganizeze sau să comaseze Centrul Cultural Județean, al cărui mod de a cheltui banul public a fost de multe ori în atenția presei. Mînzînă a răspuns scurt și apăsat: „Domnul vicepreședinte Bughiu vă dă un răspuns diplomatic, însă răspunsul meu este da”.
Adrian Bughiu, vicepreședintele CJ responsabil cu partea de cultură: „Nu ne-am propus să fim «Bau-bau»-ul culturii argeșene și nu vom fi, dar, în condițiile în care realitatea pandemică este cea care este, nu avem un orizont de timp, cel puțin în viitorul apropiat, în care putem să spunem că vom avea spectacole la nivelul de normalitate. Nu este normal să găsim un refugiu de a face niște economii importante, cum ar fi cofinanțările sau zona de suport COVID? Știți că pe final de an chiar ne-am implicat în zona de suport-COVID cu adevărat. Pe de altă parte, încă analizăm ca organigrama CJ și a instituțiilor subordonate să mai suporte modificări, cel puțin în a doua jumătate a anului. Așa cum la nivelul CJ am reorganizat și comasat niște compartimente, de ce nu putem să vorbim și de comasarea anumitor instituții, să facem una din două? Așa cum poate, de exemplu, Centrul de Cultură «Dinu Lipatti» va deveni o secție a Muzeului Județean. Avem câteva gânduri în acest sens, tocmai pentru a chivernisi cât mai judicios banul public și pentru a dinamiza oarecum activitatea. Acolo unde activitățile sunt similare sau se calcă pe picioare, putem să gândim o strategie comună, sub umbrela unei singure instituții”.

Mînzînă taie în carne vie la Centrul Cultural Judeţean /Instituţia condusă de ”duamna” Araxy va fi comasată sau reorganizată

Citește și Dirijorul Predoiu o acuză pe Araxy că „omoară” fanfara şi îi cere demisia

Citește și Soţii Pendiuc – invitaţi la încheierea de an a lui Araxy de la Centrul Cultural Judeţean

Ion Mînzînă: „Nimeni nu vrea să se transforme în groparul nu știu cărei instituții de cultură, dar nici nu putem fi de acord ca un decor să coste un miliard și jumătate lei în mijlocul pandemiei”

„Am asistat la ceea ce a însemnat o cheltuire fără justificări corecte a banilor publici. În perioada pandemiei, vouchere de vacanță, colaboratori, drepturi de autor, deși legiuitorul stabilise modul în care trebuie să fim, câți să fim ș.a.m.d. Am asistat la existența unei instituții de tip falanster (Centrul Cultural Județean, condus de Araxy Negoșanu – n.red.), fiecare a primit după nevoi, fără să-și pună problema că veniturile proprii sunt 0,04. Dăm vina pe pandemie, dar managerii erau obligați să găsească soluții, să gândească cheltuirea responsabilă a banilor. Nimeni nu vrea să se transforme în groparul nu știu cărei instituții de cultură. Despre valoarea sau non-valoarea lor, vă las pe dvs. să vă pronunțați. Dar nici nu putem fi de acord ca un decor să coste un miliard și jumătate de lei în mijlocul pandemiei. Nu suntem structură de binefacere a culturii. Nu suntem de acord să avem actori care, de ani de zile, nu au mai jucat în nicio piesă. Să fim serioși. Am văzut plânsete, jale. Nu acceptăm. Dacă e să ies în stradă, o să ies atunci când vom constata că bătaia de joc a acestor guvernanți a atins limite de nesuportat. Dacă nu voi mai avea bani să plătim investițiile în derulare în sănătate, infrastructură, în zona culturală, avem muzeul, galeria, Teatrul «Așchiuță»… Dacă nu vom mai avea bani, atunci va trebui să ieșim în stradă. Plânsetele acestea nu-și au rostul. Discutăm cu creionul pe hârtie. Nu le acceptăm sub nicio formă, de aceea au început. Ideea să dăm fiecăruia după necesități nu mai poate exista. Să dăm spectacole care înghit sute de milioane de lei și să nu avem bani pentru cofinanțarea centrelor familiale nu voi fi de acord. Nu le plâng de milă. De aici a început această zbatere, crezând că cineva mă poate impresiona pe mine prin faptul că dă interviuri și spune cât de nenorocit e Mînzînă, că se luptă împotriva culturii. Nu mă poate impresiona nimeni. Fiecare va trebui să ne spună ce a făcut în ultimul an, în pandemie, și cu un an de zile înainte, în câte piese a jucat, în câte proiecte a fost angrenat. Nimeni din lumea asta nu este plătit stând degeaba! Analizăm inclusiv bugetele la nivelul tuturor instituțiilor de cultură de tip teatru, centre culturale din toată România, ca să vedem unde ne situăm”, a spus Ion Mînzînă.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită