Web Analytics
scris miercuri, 10.07.2013

Chelu de la Electroargeş, amendat din nou cu peste 1 miliard de lei

Autoritatea de Supraveghere Fiscală (ASF) i-a amendat pe omul de afaceri Cătălin Chelu din Galaţi şi pe alţi şase asociaţi ai acestuia cu suma totală de 593.000 de lei (134.000 de euro) pentru că nu au lansat ofertă publică de preluare obligatorie la Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS) unde aceştia deţin prin intermediul mai multor firme pachetul majoritar de acţiuni. Astfel, amenzi în valoare de câte 110.000 de lei au primit Cătălin Chelu, George Constantinescu, Cati Costanda Simion şi Maricel Stan, în timp ce Florin Teofi Postelnicu, Sergiu Burcă şi Procopenco Ala au fost amendaţi cu câte 51.000 de lei. Reamintim că arbitrul pieţei de capital, CNVM, a mai aplicat şi în septembrie 2012 amenzi în valoare totală de 551.000 lei lui Cătălin Chelu şi asociaţilor acestuia tot pentru că nu au derulat ofertă publică în termenul legal, de două luni de la data depăşirii pragului de control al societății. Paradoxal în aceste condiții, printre cele mai performante acţiuni la Bursa de Valori București din primul semestru, cu o rentabilitate de 43%, se numără şi cele ale Electroargeş Curtea de Argeş companie care a supravieţuit marii dezindustrializări a României graţie exportului de aspiratoare şi producției de incubatoare de ouă şi ventilatoare de coş. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită