Potrivit organizatorilor Zilelor municipiului Câmpulung, care se vor desfăşura în perioada 15 – 21 iulie, lista cu cei ce vor susţine concerte pe scena din Piaţa Primăriei este una destul de lungă. La finele săptămânii trecute, se purtau discuţii cu trupele Vunk, Pact by Leo Iorga şi Adi Ordean, Iris şi Krypton, dar şi cu artiştii Sylvie şi Liviu Hodor. Onorariile invitaților muzicali vor fi suportate exclusiv din sponsorizări.
Totodată se mai poate spune că pe toată perioada desfăşurării manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului, zona centrală a Câmpulungului va fi plină de tarabe, existând până în prezent peste o sută de solicitări de la comercianţi locali şi de prin ţară. Este de subliniat că preţul pentru închirierea unui spaţiu stradal central a rămas ca şi în anii trecuţi la 4 lei pentru un metru pătrat pe zi. Ioana Ştefan
Gemeni de 4 luni salvaţi cu mascaţii după ce au fost sechestraţi de tatăl lor
Doi gemeni de 4 luni au fost salvați de mascați în ultima clipă după ce tatăl lor le-a agresat...
02.05.2024 09:10
0 Comentarii