Web Analytics
scris joi, 28.01.2021

Remus Vlad a împlinit 75 de ani. A trecut peste un infarct şi are două stenduri pe inimă

Născut la 19 ianuarie 1946, Remus Vlad, fost fotbalist al FC Argeș, a împlinit de curând frumoasa vârstă de 75 de ani. S-a consacrat pe postul de fundaş central la echipele Corvinul Hunedoara și FC Argeș. A antrenat pe Corvinul, U Cluj, Gloria Bistriţa, Dinamo și Olimpia Satu Mare. Remus Vlad a fost căpitanul echipei FC Argeș la câștigarea primului titlu al formației și a jucat în dubla contra celor de la Real Madrid. Puțini știu însă că fostul alb-violet a trecut peste un infarct și are două stenduri pe inimă.
”Am făcut un infarct şi am două stenduri pe inimă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o a doua viaţă. Am avut noroc cu doctorul Homorodean, prin a cărui mână am primit a doua viaţă. Sunt sub supravegherea lui. Regimul meu este de a-mi petrece viaţa într-un program ales, nu impus, cum era înainte. Mă simt bine, dar trebuie să evit temperaturile foarte mari şi foarte scăzute”, a declarat de curând fostul fotbalist al Argeșului.

Remus Vlad a împlinit 75 de ani. A trecut peste un infarct şi are două stenduri pe inimă

Citește și Remus Vlad, fostul căpitan al Argeşului, a rememorat odată cu decesul lui Zoco marea victorie din faţa Realului

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...