Inginerul Ion Cotenescu a fost un slujitor al pădurii pe frumoasele meleaguri ale Carpaților meridionali, din Bazinul superior al Văii Dâmbovița și anume dintre crestele Iezer Păpușa – Piatra Craiului și masivul Leaota. Aceasta era întinderea Ocolului Silvic Rucăr la începutul activității inginerului Cotenescu ca silvicultor. Acest ocol administra o suprafață totală de fond forestier de peste 45.000 de hectare și cuprindea întreaga suprafață hidrografică a acestui bazin, de la izvoarele râului Dâmbovița și până în localitatea Malu cu Flori, pe o lungime totală de peste 100 de kilometri.
A participat la plantarea a peste 3.000 de hectare de pădure
„Acum sunt unul dintre silvicultorii care, dacă folosim un termen militar, sunt în totală retragere. Mă bucur însă că nu a trecut în această etapă și modul meu de a gândi, ne-a spus pentru început inginerul Ion Cotenescu. Eu mi-am început activitatea ca ceea ce se numea pe atunci inginer-ajutor, având ca șef de ocol pe bunul practician care era numai brigadier silvic și anume pe regretatul Pilcă Gavril. Era în anul 1953, an în care în mod nefast s-a întâmplat și un dezastruos incendiu în frumoasa comună Rucăr, unde se afla și sediul Ocolului silvic. Pe parcursul îndelungatei mele activități am practicat tot ceea ce silvicultura de munte cere pentru o bună gospodărire a pădurilor. M-am ocupat de la recoltarea semințelor forestiere, la cultura acestora în solarii și pepiniere, la plantarea a peste 3.000 de hectare și îngrijirea arboretelor tinere pe suprafețe și mai mari”. În perioada 1963-1967, perioadă în care Ocoalele silvice erau în subordinea Intreprinderilor forestiere, inginerul Ion Cotenescu a fost numit șef al Biroului Silvic din această mare Intreprindere având ca sarcină coordonarea activităților de silvicultură pentru Ocoalele silvice Rucăr și Câmpulung, ocoale ce aparțineau acestei unități forestiere.
„Omul este deopotrivă creatura și creatorul mediului”
În perioada 1967-1970 protagonistul nostru a îndeplinit funcția de șef serviciu Producție și șef serviciu Organizare Producție. „În această perioadă Intreprinderea exploata o masă lemnoasă, de pe teritoriile Ocolului silvic Rucăr și Ocolului silvic Câmpulung de peste 400.000 mc anual. Erau în cadrul Intrepinderii mai multe fabrici de cherestea la care oamenii lucrau pe două-trei schimburi”, ne-a mai spus inginerul Cotenescu. La începutul anul 1970, rucăreanul a trecut efectiv la activitatea de silvicultură fiind numit șef al Ocolului Silvic Rucăr. „În toată activitatea mea, am pornit și mi-am statornicit ideea că omul este deopotrivă creatura și creatorul mediului. Principiul dezvoltării durabile și conservării pădurilor m-a călăuzit în toată îndelungata mea activitate. În vederea păstrării unui echilibru hidrologic am avut ca preocupare corectarea torenților solicitând proiectare și execuție de lucrări pe toate văile cu carcater torențial de pe raza Ocolului silvic Rucăr și pe toate pâraiele care sunt ca afluenți în Valea principală numită Râul Dâmbovița, care este una dintre sursele principale de apă potabilă a Bucureștiului”.
A fost expert tehnic judiciar pentru activitatea de silvicultură pe lângă Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești
Exploatarea absolut rațională a pădurii a constituit, de asemenea, una dintre principalele preocupări ale inginerului Ion Cotenescu, cel care a condus destinele Ocolului silvic Rucăr timp de peste 20 de ani. „Am fost, așa cum am spus, un slujitor al pădurii și am avut ca obiectiv continuitatea pădurii. Dar, trebuie însă să remarc faptul că în ultimii 20 de ani, deci după pensionarea mea, care s-a produs în anul 1993, nu s-a mai avut în vedere acest obiectiv. Din 1993 eu am funcționat ca expert tehnic judiciar pentru activitatea de silvicultură pe lângă Tribunalul Argeș și Curtea de Apel Pitești. A trebuit astfel să mă deplasez pentru diverse cauze la terenuri forestiere din județele Argeș, Vâlcea și Dâmbovița. Am constatat cu durere în suflet și amărăciune geamătul codrilor sub sfâșietorul zgomot făcut de fierăstraele mecanice care zi și noapte doboară în cele mai multe situații fără noimă falnicii, dar și tinerii arbori ai codrului nostru. Acest lucru este deosebit de alarmant mai ales că pe versanți întregi dezgoliți de pădure nu se plantează niciun puiet. Să nu uităm că pe lângă foloasele directe ale pădurii, aceasta este plămânul verde al planetei noastre. Trebuie luate măsuri urgente înainte de a se vedea că după ditrugerea chiar și parțială a pădurilor constatăm că datorită efectelor produse de aceasta vom realiza că banii nu pot fi mâncați. În încheiere, îmi permit să repet o chemare făcută de poetul Vasile Militaru. Aceste versuri sunt de stringentă actualitate și la acestea ader și eu din tot sufletul: „Veniți pădurea azi ne cheamă/ Să-i apărăm ai ei comori/ Iubiți pădurea ca pe-o mamă/ Curmați-i jalea dragi feciori/ Molizii, paltinii și pinii/ În care aveau toți același glas/ Mereu i-au doborât jupânii/ Și falnicii munți ne-au rămas/ Veniți ai codrilor prieteni/ Veniți la ei cu suflet viu/ Veniți cât brazii mai au cetini/ Veniți cât nu e prea târziu/ Pădurea e izvor de viață/ Și-n ea strămoșii au mers mereu/ Ca-ntr-o biserică măreață/ În care cântă Dumnezeu”.
Marius Ionel
0 Comentarii