Web Analytics
scris sâmbătă, 16.01.2021

Petrecere privată oprită de jandarmi

Jandarmii argeșeni au continuat seria verificărilor care au vizat respectarea regulilor sanitare impuse pentru protecția cetățenilor alături de polițiști și celelalte instituții abilitate, în urma cărora au aplicat peste 20 de sancțiuni în valoare de 8500 de lei.

Petrecere privată oprită de jandarmi

În cursul nopții trecute, jandarmii argeșeni au depistat, în municipiul Pitești, un restaurant în interiorul căruia avea loc o petrecere privată la care participau 20 de persoane. Pentru această faptă administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 2000 de lei iar petrecerea a fost întreruptă.

Jandarmii care asigurau măsuri de ordine publică la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatricularea Vehiculelor Argeș au depistat un bărbat din comuna Bascov care se prezentase pentru obținerea pașaportului în timp ce figura în carantină la domiciliu ca urmare a sosirii sale din Marea Britanie în data de 14 ianuarie, a.c.. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei, iar situația a fost comunicată D.S.P. Argeș pentru impunerea măsurilor suplimentare. (M.S)

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită