Web Analytics
scris miercuri, 05.06.2013

Prefectul Soare zice că se luptă cu ingineriile din Pădurea Trivale făcute pe vremea guvernării PNL

# Păzea! Iani Popa şi Valerian Jinga şi-au dat foc la valiză! La ultima sa întâlnire cu presa, prefectul Cristian Soare a făcut un inventar al celor nouă procese declanșate în anul 2009 pentru anularea titlurilor de proprietate acordate ilegal în Pădurea Trivale, prin celebrele transferuri oneroase făcute din alte localități, în anul 2007. Primul om al județului a informat că din totalul de nouă acțiuni aflate pe rolul instanțelor, patru încă se mai judecă, alte patru au fost pierdute definitiv de Prefectură (ceea ce înseamnă că beneficiarii transferurilor au rămas bine mersi cu pădurea primită în inima pădurii simbol a Piteștiului, pe o suprafață totală de 38,95 ha), în vreme ce un singur proces a fost câștigat definitiv de Prefectură, pentru o suprafață de 23,33 ha, care s-a reîntors astfel în patrimoniul statului. Fără îndoială, preocuparea prefectului Soare de a urmări atent aceste procese și de a se zbate, cel puțin declarativ, pentru protejarea Pădurii Trivale de asalturile rechinilor imobiliari, este lăudabilă. Cu condiția să fie și sinceră, nu doar o acțiune de imagine, menită să dea un semnal de genul că, uite, ne facem că luptăm, dar ce păcat că pierdem pe aproape toate fronturile. Evidența seacă arată că din cele cinci procese finalizate, patru au fost pierdute definitiv și unul singur a fost câștigat, dar și acela în urmă cu aproape un an, deci nu acum, când a făcut prefectul anunțul triumfalist. Asta că tot a cerut DNA, de curând, evidența exactă cu toate procesele privind Pădurea Trivale, aflate pe rolul instanțelor. Ceea ce înseamnă că, în ritmul ăsta, din nouă procese, mare minune să se câștige două. Nu vrem să fim cârcotași, dar să nu uităm că ilegalitățile făcute în Pădurea Trivale, dovedite cu teancuri groase de documente, s-au săvârșit în 2007 tocmai cu largul concurs al Prefecturii, Direcției Silvice și comisiilor locale de fond funciar, într-o vreme în care prefect era nimeni altul decât actualul șef al PNL, Ion Popa, șef al DS-Pitești era actualul adjunct de astăzi, Valerian Jinga, tot un liberal, iar primarii localităților din care s-au făcut transferurile erau aceeași ca și astăzi. Cum bine știm, prefectul Soare a fost susținut în funcție tot de PNL, deci ce-ar vrea să credem noi acum? Că Prefectura de astăzi, condusă de dânsul, va da atacul cu manevrele făcute de Prefectura de atunci, condusă de șeful cel mare al PNL, care l-a pus în funcție? Că băieții de la juridic ai Prefecturii se vor lupta pe viață și pe moarte la procese, ca să-și dea singuri în gât isprăvile făcute tot de ei, la vremea transferurilor? Ori că adjunctul Valerian Jinga, de la Direcția Silvică, se va da de craca morții să dea în vileag scamatoriile cu păduri făcute de fostul director al Direcției din acea vreme, Valerian Jinga?  Hai, domn’ prefect, nu vedeți ce măcăne? Lăsați-o naibii jos sau puneți-o pe varză!
M. BĂDESCU

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită