Filarmonica Pitești va aniversa joia aceasta, la Casa de Cultură a Sindicatelor, 70 de ani de viață și 50 de ani de activitate ai dirijorului și compozitorului Sabin Pautza (cetățean american de origine română), ocazie care va fi sărbătorită printr-un concert simfonic dedicat maestrului. Intitulat sugestiv „70/50”, evenimentul reliefează tocmai această dublă împlinire, atât de viață, cât și de carieră artistică. În premieră, maestrul va dirija un program alcătuit în întregime din propriile-i compoziții: „Concert pentru flaut şi orchestră” (solist flautistul Cătălin Opriţoiu), „Divertimento nr. 2 pentru orchestră” şi „Simfonietta”, pentru a doua oară interpretată de orchestra simfonică a instituţiei. Solistul concertului, flautistul Cătălin Oprițoiu, este lector universitar la Universitatea Națională de Muzică. Adriana Gândilă
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii