Web Analytics
scris vineri, 24.05.2013

Ziua Familiei, în dezbatere la Biblioteca Judeţeană

# Mihail Sachelarie: „Modelul tradițional al familiei este mort”. Sub egida Zilei internaţionale a familiei, miercuri, 15 mai, Asociaţia Social Impact, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş şi Colegiul Psihologilor din România, Filiala Argeş, au organizat un simpozion naţional cu titlul „Familia românească în contextul european al anului 2013”. Aflat la cea de-a patra ediţie, acest eveniment a reunit specialişti ce au abordat problematica familiei în contextul actual şi modalităţile prin care familia poate constitui resursa necesară pentru creşterea nivelului de trai sau dezvoltarea societăţii.

Centru de cercetare a familiei, parteneriat între BJ și Universitatea Pitești

În deschidere, gazda acestei manifestări, sociologul Mihail Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu”, a subliniat „importanţa familiei pentru societatea românească şi faptul că suntem implicaţi în transformări psiho-sociologice majore care necesită o diagnoză românească a familiei. Modelul tradiţional al familiei este mort şi trebuie să încercăm să educăm oamenii sub o aură de libertate totală şi dacă cineva are probleme trebuie să se adreseze unui specialist…”. Având în vedere că biblioteca posedă o infrastructură tehnologică şi umană, directorul Sachelarie a avut iniţiativa ca Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş împreună cu Universitatea din Piteşti, Facultatea de Psihologie să înfiinţeze un „Centru de cercetare a familiei”. Astfel, specialiştii acestor două instituţii vor putea realiza o cercetare minuţioasă asupra familiei din punct de vedere psihologic şi sociologic, precum şi factorii externi (sociali, economici) care influenţează această celulă atât de necesară societăţii. „Vrem ca psihologii din Argeş să-şi unească forţele şi să constituie o comunitate profesională în care să existe o comunicare intensă şi continuă, să avem ca preocupare de bază problemele familiei (violenţa domestică, copiii cu probleme speciale de sănătate, dependenţa de internet şi de calculator, fumatul, dependenţa de alcool, dezvoltarea inteligenţei copiilor), să demarăm şi să derulăm diverse programe şi conferinţe deschise publicului larg prin care să sprijinim instituţia familiei”, a declarat Marinel Tănase, Preşedintele Filialei Argeş a Colegiului Psihologilor din România.
Alături de organizatori, la acest simpozion au participat reprezentanţi ai inspectoratelor de poliţie şi ai sistemului penitenciarelor, lucrători din ONG-uri ce activează în plan social, specialişti în domeniul resurselor umane, psihologi, cadre didactice din învăţământul universitar şi pre-universitar.
Miruna Matei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită