Web Analytics
scris joi, 02.05.2013

Învierea Domnului, cununa sărbătorilor creştine

Vinerea trecută, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş, a avut loc o întâlnire educativă dedicată Sărbătorilor Pascale. La această activitate, componentă a proiectului educaţional „Credinţă în suflet de copil”, coordonat şi implementat de Biblioteca Judeţeană prin Secţia de Religie, au participat elevii clasei a VIII-a C de la Şcoala Generală nr. 15 „Adrian Păunescu” din Piteşti, instituţie parteneră în cadrul programului.
Astfel, cei 20 de copii coordonaţi de profesoara de religie Elisabeta Oproiu, au participat activ la acest eveniment, au încondeiat ouă şi au pictat icoane pe sticlă, dar au şi îmbinat constructiv informaţiile acumulate la cursurile de specialitate, cu noile cunoştinţe puse la dispoziţie de către bibliotecara Simona Nagîţ. Perioada studiată de către elevi a fost cea cuprinsă între Duminica Floriilor şi Duminica Învierii, şi a cuprins firul evenimentelor istorice, semnificaţia lor religioasă şi reflectarea acestora în cultul ortodox. Miruna Matei

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită