La momentul oportun, mult mai oportun decât cel în care s-a hotărât să candideze, președintele Constantin Nicolescu s-a decis sau, mai degrabă, a fost decis să nu mai intre în competiția pentru unul din posturile de vicepreședinți ai partidului, de la congresul PSD. Sfătuit foarte bine s-o facă, pentru că posturile erau din start bob numărat, trecute și prin casa de marcat, liderul PSD-Argeș a evitat astfel o înfrângere la masa verde, nedreaptă în conjunctura dată, dar meritată pentru cineva care a mai avut o dată naivitatea să creadă că în politica mare poți sălta vreun pot însemnat doar cu chintă spartă. Și mă refer aici la trecutul congres PSD, din 2010, când Nicolescu, după ce a jucat inspirat cu toată organizația din Argeș cartea câștigătoare a înlocuirii lui Geoană cu Ponta, a supralicitat prea riscant, când și-a imaginat că-i poate lua locul lui Liviu Dragnea de secretar executiv, pardon, de sforar executiv al partidului. De la acea ratare au început toate necazurile șefului PSD. Deși poate nu vrea s-o creadă, devine tot mai evident că la baza dosariadei care a urmat în ce-l privește a stat o coabitare, că tot e termenul la modă, dintre marii regizori ai PDL (aflați atunci la putere) și ai PSD (aflați doar cu numele în opoziție, dar puternic racordați prin județele vecine la afacerile doamnei Nuți, de pildă, un nume foarte drag fondurilor de dezvoltare rulate în acea vreme). Altfel spus, la congresul din 2010 Nicolescu a forțat ușa de la intrarea unde nu trebuie, iar dihăniile dinăuntru au sărit apoi să-l sfâșie. Aproape că au reușit, într-o politică în care execuțiile se fac cu cozile de topor și bâtele altora, autorii păstrându-și mâinile imaculate și zâmbetul pe buze, chiar cocoțați uneori pe scenă, lângă victimă. Pe care o și alintă cu drag, ca „bunul meu prieten, Costică”.
Acum, să nu se supere prea tare „bunul prieten Costică”, pentru că, fie vorba între noi, și dânsul a exersat din greu tehnicile descrise mai sus. Dar tocmai faptul că le cunoaște foarte bine face surprinzătoare eroarea fatală de strategie făcută în 2010, când nu și-a măsurat deloc bine pașii înainte să sară la un adversar care s-a dovedit, de fapt, o entitate transpartinică, ale cărei sfori i-au putut înnoda nu doar pe Geoană și Năstase, ci și pe Ponta, la o adică, dacă nu face coabitarea cum trebuie și pentru cine trebuie. Apropo, Liviu, cum îi spun năvlegii care cred că-l pot avea prieten pe Dragnea, a fost la fel de magistral cu aducerea lui Crin Antonescu să candideze la Teleorman, pe cât a fost în celebra scenă de la confruntarea lui Băsescu cu Geoană, când o ținea pe „Mihaela, dragostea mea” de degetul de la mână, să nu leșine la montajul cu piscina lui Vântu, care a decis rezultatul. Într-o bună măsură, că măsura definitivă a victoriei lui Băsescu a dat-o tot Liviu, atunci când a contestat în numele PSD orice altceva după alegeri, numai adevăratele metode prin care s-a furat, nu. Și nu știu de ce, dar parcă nu-l văd bine nici pe Crin la Teleorman, un județ secetos în care poate să se ofilească atât de tare, încât să nu mai intre nici măcar în turul II la viitoarele prezidențiale.
În fine, m-am cam luat cu vorba, dar subiectul este mult prea incitant ca să nu te lungească la pix. Revenind la Constantin Nicolescu, a făcut deci foarte bine că și-a retras în timp util candidatura la vicepreședinte. Funcție pe care, în altfel de condiții, ar fi meritat-o pe deplin. Conduce destinele PSD-Argeș de aproape 20 de ani, răstimp în care nu s-a făcut niciodată de râs, ba dimpotrivă, a bătut tot ce-a prins în alegeri, la scoruri de top național. A menținut un echilibru solid în cadrul organizației, de neclintit chiar și în momentele cele mai grele, în care vânătorile de vrăjitoare ale adversarilor păreau că vor face multe victime, în frunte cu el însuși. Prin abilitățile diplomatice native și impresionantul său cerc relațional construit în ani și ani de deslușire a tainelor „coabitărilor” interumane, a menținut Argeșul în ierarhia județelor de primă mână. Sunt tot atâtea argumente care l-ar fi îndreptățit pe Nicolescu să fie vicepreședinte național în partid. Un singur lucru îi mai rămâne de făcut acum. Să fie mult mai atent la cei care-i spun „bunul meu prieten”. Știu doar eu câțiva care au deja vise erotice cu posedarea șefiei partidului la nivel de județ. Și, ca să vedeți ce potriveală, toți sunt buni prieteni și cu Liviu.
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii