Retrospectiva politică 2010

Constantin Nicolescu, preşedinte Consiliul Judeţean, preşedinte PSD

Aflat la mijloc de ciclu electoral, anul 2010 a fost totuşi printre cei mai agitaţi din cariera lui Constantin Nicolescu. Deşi este un bun schior, el a avut de făcut slalom printre numeroase obstacole şi nu puţini au fost aceia care s-ar fi bucurat să intre ca Şerban Huidu, într-un copac. Capcane au fost la tot pasul. În plan administrativ, cea mai cruntă a fost criza financiară, manifestată printr-o diminuare drastică a fondurilor bugetare, dar şi durerosul val de disponibilizări, căruia s-a străduit să-i reducă proporţiile prin fel de fel de strategii. În plus, a lucrat având permanent în coastă suliţa anchetelor DNA, a căror ţintă preferată a devenit de mai multă vreme. Actuala putere ar vrea prin orice mijloace capul liderului administraţiei judeţene, iar asta l-a transformat pe şeful CJ într-un trofeu, vânat cu înverşunare. Şi în plan politic a avut viaţă grea, câtă vreme PDL-ul a declanşat un asalt cu toate armele şi mijloacele pentru racolarea primarilor pesedişti şi slăbirea armatei cu disciplină spartană pe care o conduce Nicolescu. Dar care, să nu uităm, n-a pierdut încă nicio bătălie politică importantă în judeţ. Asalturi, deci, din toate direcţiile, pe care însă le-a respins cu bine. Ba mai mult, chiar dacă unii s-au grăbit să-i cânte prohodul politic la alegerile viitoare, se vede treaba că nu-i cunosc îndeajuns rezistenţa la tăvăleală şi arsenalul de arme pe care, înrăit de atacurile venite în valuri, le ascute de zor pentru luptele ce vor urma. Nicolescu rămâne o marcă înregistrată în judeţ, iar concurenţa va avea mult de căutat şi de muncit ca să-l doboare. Riscăm chiar şi un pronostic: dacă se decide să mai candideze şi în 2012, PDL-ul va mai aştepta o tură până să ia şefia CJ.

Gheorghe Davidescu, prefect de Argeş

Un supravieţuitor înnăscut în jungla politică, a fost suficient de iute de picior ca să nu poată fi prins în cătarea puştii, chiar dacă aceasta aparţinea colegilor de partid. De la plecarea lui Cristian Boureanu şi venirea lui Mircea Andrei la şefia filialei PDL, practic n-a fost lună în care să nu se dea ca sigură schimbarea lui Gogu de la şefia Prefecturii. Iar în ultimele două luni ale anului trecut, veştile despre iminenta sa schimbare din funcţie s-au succedat aproape de la o zi la alta. S-a dovedit totuşi o nucă prea greu de spart chiar şi pentru Mircea Andrei, care a avut surpriza să afle că Davidescu are „fond de vânătoare” în cele mai înalte sfere ale puterii, probabil chiar în cea mai înaltă, de la Cotroceni. Aşa încât virtualul prefect, care a făcut de zor flotări să-i ia locul lui Gogu, adică Bogdan Ivan, s-a umplut iremediabil de ridicol după ce a umplut târgul că va conduce Prefectura. Cel mai probabil, atunci când o face Gogu mere şi Băsescu micşunele. În rest, pentru Davidescu, anul 2010 a fost unul plin de hopuri, cel cu „schimbarea” din funcţie nefiind nici pe departe atât de dureros ca acela pricinuit de decesul soţiei. În plan financiaro-imobiliar însă, rezultatele au fost aproape de talia magicienilor, câtă vreme din pixul său a pornit o serie însemnată de „alunecări de teren” de la şes la munte, care l-ar face invidios şi pe celebrul Houdini.

Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului

Pare făcut dintr-un aliaj la fel de rezistent ca tancurile ruseşti. I-au sărit schije din toate direcţiile, dar ţine mersul drept spre un nou mandat, fără să pară afectat de tirul celor care ar vrea să-l vadă plecat de la şefia municipalităţii. Secretul său stă într-o rezistenţă la stres de invidiat, într-o putere de muncă de robot şi într-o cunoaştere în detaliu a tainelor administraţiei, care îi permite să extragă cu o dexteritate aproape diabolică acele elemente care garantează acumularea de popularitate. Pe cât de încăpăţânat, pe atât de norocos, Tudor Pendiuc ar da Loteria peste cap cu al său şir de lozuri câştigătoare. Şi pare un primar de nebătut câtă vreme de 18 ani încoace, încă de a doua zi după ce câştigă un nou mandat, începe să-şi umple, picătură cu picătură, ulciorul care merge, iată, la apă aproape de la Revoluţie şi până astăzi. Chiar dacă îi place să păstreze o linie de demarcaţie destul de pronunţată între administraţie şi politică, Pendiuc pare tot mai preocupat să facă paşi apăsaţi şi în ierarhia PSD, unde şi-a înfipt deja jalonul de al doilea om în partid după Constantin Nicolescu. Poate şi pentru a da peste nas celor care tot vorbesc de trecerea sa la PDL, lansată de oameni care nu-i cunosc încăpăţânarea şi patima cu care respinge orice tentativă de a i se pune talpa pe gât.

Mircea Andrei, preşedinte interimar PDL-Argeş, senator de Dâmboviţa

Venit doar de câteva luni în Argeş, s-a declarat hotărât să ia totul la alegerile viitoare, perla coroanei fiind chiar şefia Consiliului Judeţean, pe care şi-o doreşte pentru dânsul. Puţină lume credea că, după plecarea lui Cristian Boureanu de la şefia portocaliilor, se va găsi cineva care să-l depăşească în autoritate şi bani pe acesta. Şi iată că se poate. La capitolul financiar, Mircea Andrei n-are rival, cel puţin scriptic, în politica din Argeş, iar ca autoritate, nici muştele nu evoluează decât pe „canale de zbor” bine stabilite la sediul PDL. Având o putere în interiorul partidului aproape nelimitată şi intrări destul de solide la Bucureşti, cu Andrei nu este de glumit, deşi este un tip pentru care arma ironiei este una preferată. Aşa se face că în jurul său s-a format o grupare cu disciplină de factură paramilitară, în care şi dacă senatorul ar cere tuturor prezenţa la vreo acţiune împreună cu neamurile, ba chiar şi pisicile din dotare, nimeni nu i-ar încălca dispoziţia. PDL Argeş seamănă cu un muşuroi de termite, în care „lucrătoarele” puse în funcţii de conducere fac cărăuşie cu provizii la partid, după o normă bine stabilită, iar „regina” senatorială adună bunătăţile în cămară şi face planuri de invazie asupra a noi teritorii. Cel mai râvnit  este, cu siguranţă, teritoriul stăpânit de PSD, pentru care bătălia la alegeri se anunţă încă de pe acum fără menajamente. Chiar dacă lucrează din plin la capitolul notorietate şi aruncă găleţi de nadă la primarii PSD pe care şi-i doreşte prinşi în năvod, Mircea Andrei are totuşi mult de muncă pe viitor. Pentru că numele său, rostit la ţară, ori chiar în mediul urban, nu produce deocamdată decât reacţii spondilotice, sub formă de ridicări din umeri.

Ion Popa, preşedinte PNL-Argeş

Un tip rasat, are ceva boieresc în felul în care se manifestă. Parcă nu l-am vedea angajat în lupte politice din tranşee, ci mai degrabă îi plac hărţile de generali, pe care să mute soldăţei de plumb. Eleganţa cu care acţionează îl face cumsecade chiar şi atunci când ar vrea să pară rău în cerul gurii. Îi stă mult mai bine degustând un vin de viţă nobilă, într-un salon de fiţe, decât încotoşmănat cu pelerină galbenă, pupând la babe în campanie prin Beleţi-Negreşti. Trebuie să fie foarte atent la acest amănunt, pentru că liberalii riscă să interpreteze la alegeri o partitură mult prea complexă pentru puterea de înţelegere a oamenilor de la ţară, învăţaţi să se ducă la urne pe ritmuri de sârbă, antrenaţi cu o ţuică de prune roşii, pesediste, ba poate şi cu ceva „mălai” portocaliu. Se poate mult mai mult, asta este concluzia pentru Ion Popa şi oamenii săi.

Georgiu Gingăraş, preşedinte UNPR-Argeş

Lider al celui mai tânăr partid din L
iga I a politicii, n-a avut prea mult timp de exprimare la dispoziţie. Totuşi, favorizat şi de conjunctura prezenţei la putere, şi-a structurat în judeţ o organizaţie în care nu mărimea contează, ci vioiciunea, ba are la rastel şi câţiva directori de instituţii. Ţinta de peste 20% pe care UNPR şi-a luat-o în obiectiv la alegerile viitoare seamănă totuşi izbitor cu bancul cu iepurele care stătea pe prispă şi-şi curăţa puşca să-l împuşte pe lup. UNPR n-are la nivel naţional un lider atât de carismatic încât să garanteze trecerea pragului electoral. Aşa încât Georgiu Gingăraş, oricâtă popularitate ar avea pusă deoparte, nu poate spera decât la un scor electoral compus dintr-o cifră şi la o eventuală alianţă parlamentară, care, cu puţin noroc, ar putea să-i redea un fotoliu în Parlament.

Constantin Tămagă, senator PSD

Vine parcă din precambrianul politicii şi s-a plasat de când se ştie în fruntea lanţului trofic, printre răpitori. Se ţine ca mânzul după iapă de funcţiile de conducere, din care a obţinut de fiecare dată recolte bogate. Era şi păcat să nu se întâmple aşa, câtă vreme puţini îl depăşesc în judeţ la iscusinţă în domeniul agricol. Lăsând gluma la o parte, cu siguranţă că avem de-a face cu un personaj de prim rang, nu numai politic vorbind, ci şi administrativ, pentru că, una peste alta, este deocamdată unicul care şi-a dus un mandat de prefect până la capăt, între 2000-2004. Şi nu puţini sunt aceia care spun că, în cazul în care Constantin Nicolescu n-ar mai candida pentru şefia Consiliului Judeţean, doar Tămagă şi Pendiuc ar fi cei în stare să păstreze administraţia judeţului sub culoarea PSD. Din motive insuficient desluşite, senatorul evoluează totuşi într-un con de umbră la PSD, cam prea departe de luminile rampei. Situaţie pe care a mirosit-o şi PDL-ul lui Mircea Andrei, care, din veştile pe care le avem, îi face curte tot mai insistent lui Tămagă. Bine ar fi să-i mai facă şi încă o casă, dacă tot i se face curte. Poate cedează în final şi şi-o vopseşte în portocaliu la alegerile viitoare…

Şerban Valeca, senator PSD

Deloc spectaculos în evoluţii, se mulţumeşte deocamdată cu rolul de soldat disciplinat al partidului. Unde-l trimiţi, acolo se duce şi nu face deloc rău. Nici bine. Ca senator este totuşi preocupat de colegiul pe care-l reprezintă, Mioveni – Ştefăneşti, dovadă că adeseori  a ridicat la Senat probleme desprinse din zonă. În plus, are şi mustaţă, un prim argument stufos care i-ar permite ca, la o adică, mai devreme sau mai târziu, să privească spre argintul sau chiar spre aurul funcţiilor din partid la nivel judeţean.

Mircea Drăghici, deputat PSD

Fie că unora le place, fie că altora nu, este persoana care, de 20 de ani încoace, ocupă cea mai înaltă funcţie la nivel naţional într-un partid de prim rang. La finele lui 2010 a devenit trezorierul PSD şi să nu uităm că atunci când se stabilesc ierarhiile într-un partid, pe primul loc este preşedintele, pe al doilea secretarul, iar pe al treilea trezorierul. Deşi detractorii clevetesc cu răutate că asocierea lui Mircea Drăghici cu o zonă în care se rulează bani creează o anumită doză de disconfort, deputatul de Curtea de Argeş tace şi le face. Şi-a consolidat o relaţie specială cu Victor Ponta şi s-a plasat acolo unde se iau deciziile importante în partid. Încăpăţânat, foarte aplicat să-şi facă temele care i se încredinţează, chiar dacă ele sunt uneori neplăcute, cum ar fi purtatul pancardelor prin Parlament, iată că Mircea Drăghici le dă peste nas celor care îl ironizează şi a reuşit să mănânce toţi strugurii acri care i s-au servit, până a ajuns şi la cei dulci.

Filip Georgescu, deputat PSD

Slobod la gură, a rămas slobod şi pe toboganul partidului. Şi şi-a luat (sau, mă rog, i s-a dat) un elan aşa puternic, că pare că nu se va mai putea opri decât în vreun gard mai ţeapăn. N-are totuşi a se plânge, pentru că, deşi iute la vorbă, nu ţine supărare. S-a resemnat cu ideea că omul politic gospodar îşi face vara card şi iarna pensie.

Radu Vasilică, deputat PSD

O prezenţă bine gelată în Parlament, care, încet-încet, descoperă şi virtuţile fixativului, bun să-ţi stea funcţia dreaptă-n în partid. Are totuşi şi ceva calităţi de perspectivă în munca politică. De pildă, întârzie când ar trebui să fie punctual şi este punctual când nu-l aşteaptă nimeni. Dar să nu fim prea răi şi să recunoaştem că şi-a ascuţit totuşi în ultima vreme discursul. Cu observaţia că ar trebui să-l adăpostească într-o teacă atunci când umblă cu el dezgolit prin mulţimile de simpatizanţi, ca să nu străpungă pe cineva din greşeală sau, mai grav, să-şi facă seppuku.

Sorin Pandele, deputat PDL

O prezenţă discretă la vârful partidului, dar eficientă în teritoriu. Multe miliarde au poposit în colegiul Costeşti, pe care îl reprezintă, graţie insistenţelor sale şi fără a bate toba după aceea, la fel cum n-a existat săptămână de când a fost ales deputat, fără să meargă măcar într-o localitate din sudul judeţului. Ferindu-se cu multă băgare de seamă de intrigile de culise din partid, Sorin Pandele nu se amestecă unde nu-i fierbe oala, ca să nu iasă opărit ca atâţia alţii pe care i-a văzut, şi îi vede încă, preocupaţi să sufle-n ciorba altora. Dar acolo unde chiar îi fierbe oala, adică la Costeşti şi comunele din sud, pune la masă tot mai multă lume.

Ion Burnei, deputat PSD

Fără a fi un orator strălucit, ba dimpotrivă, şi fără a avea o carismă de să dea năvală electoratul peste dânsul, nea Nelu Burnei conţine totuşi ceva etnobotanic. În sensul că cele mai bune colegii ale PSD, cum este cel de la Mioveni, pe care îl reprezintă, şi-au format o dependenţă de dânsul. Nu degeaba este farmacist. Ştie să dozeze la partid substanţele din care se prepară elixirul fericirii politice. Ba parcă am pune pariu că i-au rămas rezerve şi pentru mandatul următor.

Sorin Buta, deputat PDL

An catastrofal pentru deputatul portocaliu de Muscel. A fost deconspirat la CNSAS ca fost informator, cu nume de cod Horia, iar în plan politic a fost „deconspirat” că face afaceri bănoase pe numele soţiei, din fondurile unor primării. Nu este de mirare că până şi pentru propriul partid a ajuns o poamă acră, de se strepezesc procentele, iar şansele să fie reconfirmat drept candidat la alegerile viitoare tind către zero. Ducă-se…

Andrei Gerea, deputat PNL

Campionul interpelărilor şi întrebărilor adresate în Parlament, vrea probabil să bată toate recordurile la acest capitol. N-ar fi nimic rău în asta, dar măcar să-l lase să candideze în viitor pe adevăratul autor al acestora, Adrian Simeanu, cel care le concepe şi i le pune pe tavă, doar să le depună la Cameră. În rest, se aude că ar vrea să candideze la Primăria Piteşti din partea PNL. Nu să câştige, Doamne fereşte, că nici n-ar avea vreo şansă, ci ca să aibă prilejul să-şi mai facă o campanie electorală în plus, în speranţa că va rămâne deputat.
***
Argeşul mai este reprezentat în Parlament de doi senatori, ambii personalităţi de nivel naţional: reputatul profesor dr. Mircea Cinteză, unul dintre cei mai mari medici ai României, şi reputatul actor Mircea Diaconu, unul dintre cei mai apreciaţi maeştri ai scenei. Din păcate pentru noi, dar şi pentru ei, n-am putut consemna un minim de acţiuni legate de judeţul pe care îl reprezintă în calitate de senatori, astfel încât să-i putem include în această retrospectivă. Regretăm, dar domniile lor n-au existat pentru argeşeni din acest punct de vedere. De asemenea, mai suntem reprezentaţi de doi deputaţi, Cristian Boureanu
şi Bogdan Niculescu Duvăz, în dreptul cărora, la fel, nu putem bifa nimic important. De când nu mai este şeful PDL-Argeş, Boureanu a dispărut în ceaţă, iar Duvăz a fost văzut arareori de la alegeri în judeţ, pe la vreo sindrofie de partid.
(Mihai BĂDESCU)