Web Analytics
scris marți, 26.05.2026

Evaluarea Națională 2026 a început: elevii de clasa a VI-a susțin proba la Limba română

Elevii din clasa a VI-a intră marți în sălile de examen pentru a susține proba la Limba și comunicare – Limba română, în cadrul Evaluării Naționale organizate la nivel național de Ministerul Educației.

Testarea face parte din seria evaluărilor dedicate ciclului gimnazial și are rolul de a măsura nivelul competențelor dobândite de elevi până în acest moment al parcursului școlar.

Urmează proba la Matematică

Potrivit calendarului oficial, miercuri este programată evaluarea la Matematică și Științe ale naturii, iar joi elevii care studiază în limbile minorităților naționale vor susține și proba la Limba maternă.

Testele sunt concepute pentru a verifica atât cunoștințele teoretice, cât și capacitatea elevilor de a înțelege și utiliza informațiile în contexte practice. În plus, subiectele includ și exerciții dedicate evaluării alfabetizării funcționale.

Pentru fiecare probă din cadrul Evaluării Naționale la clasele a IV-a și a VI-a, timpul de lucru este de 60 de minute din momentul distribuirii testelor.

Rezultatele nu se afișează public

Spre deosebire de examenele naționale din anii terminali, notele obținute la această evaluare nu sunt făcute publice și nici nu sunt trecute automat în catalog.

Rezultatele pot fi consemnate oficial doar dacă părinții sau reprezentanții legali solicită acest lucru în scris.

Evaluările, folosite pentru planuri individuale de învățare

Ministerul Educației precizează că scopul acestor testări este unul orientativ și educațional. După finalizarea probelor, elevii și părinții vor primi informații despre nivelul competențelor dezvoltate până acum.

Datele obținute vor fi utilizate inclusiv pentru elaborarea unor planuri individualizate de învățare, adaptate nevoilor fiecărui elev.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită