În galeria de portrete ale dascălilor de elită din „Cartea de Onoare” a bătrânei Şcoli Generale din satul Stăneşti, comuna Corbi, județul Argeş, la loc de cinste se află şi portretul învăţătorului Ion Dinu, profesor de matematici şi de muzici, diriginte şi director, un nume de aur, ca şi mentorii săi Constantin Crinu, Nicolae Vitan și Ioan Comandaşu, ctitorii acestei şcoli. În lucrarea monografică „Familii de ieri şi de azi…” dascălul de la Corbi Ion Dinu are o caracterizare cât se poate de explicită: „Învăţătorul Ion Dinu predă matematica la clasele V-VIII în Şcoala Generală din Stăneşti. Sistemul de predare, exerciţiile practice, cunoştinţele sale de muzică îl clasifică pe acesta ca unul dintre cei mai buni dascăli din judeţul Argeş”.
Tatăl său s-a stins în primul război mondial
Ion Dinu a văzut lumina zilei chiar la început de vară, la 1 iunie 1916, în satul Stăneşti (în alt document, se menţionează satul Slănic), judeţul Muscel, în familia Eugeniei (i se spunea familial „Mama Voiţa”) şi a lui Ion Dinu. Era anul când pe cerul senin al patriei pluteau deja norii grei ai Primului Război Mondial. În inima bietei Mame Voiţa, bucuria venirii pe lume a noului fecior s-a stins repede, odată cu plecarea pe front a soţului Ion Dinu. Şi, din păcate, destinul soţului i-a fost tragic pe câmpul de luptă. Pe o „placă de bronz” turnată în 1936, pe faţada Căminului Cultural din localitate, se află imprimate cu litere cernite numele celor 54 de „Eroi din satele Stăneşti şi Pârâieşti” ce şi-au dat viaţa pentru apărarea Patriei, în Războiul pentru Întregirea Neamului. Printre ei se află şi „Soldatul Dinu I. Ion, din Regimentul 30 Muscel”, tatăl celor trei copii ai Eugeniei. Rămas orfan de război, mezinul Ion a crescut cu dorul de tată în suflet, pornind pe drumul şcolii în satul bunicilor materni, la Şcoala Primară de 4 ani din Slănic, comuna Domneşti, unde urmează clasa I cu învăţătorul Dragomir Hera (unchiul profesorului Nicolae Hera). Un an mai târziu, tânăra mamă, văduvă la 22 de ani şi cu trei copii de crescut, îşi adună feciorii pe lângă casă, orientându-i pe toţi spre Şcoala Elementară din Stăneşti.
A absolvit Şcoala Normală de Învăţători „Carol I” din Câmpulung și Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Ploieşti
Începând cu anul 1929, Ion Dinu se înscrie şi urmează cu succes Şcoala Normală de Învăţători „Carol I” din Câmpulung-Muscel, până în anul 1937, când absolvă cu „Diploma de Capacitate pentru Învăţământ”. Tot în această prestigioasă instituţie şcolară îşi aprofundează şi studiul pentru vioară, devenind capabil să descifreze cu uşurinţă diverse partituri muzicale. Este chiar selecţionat în corul şi în orchestra Şcolii Normale. Se dovedeşte şi un „autodidact”, întrucât „prinde” cu uşurinţă cântecele şi jocurile populare auzite la hora satului natal. După absolvirea Şcolii Normale, urmează Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Ploieşti (1937-1938), apoi, cu diploma de învăţător în buzunar şi cu vioara sub braţ, tânărul învăţător Ion Dinu porneşte cu entuziasm pe traseele şcolare, în căutarea unui loc de muncă. Pentru doi ani şcolari (1937-1939), predă „Abecedarul” bobocilor de la Şcoala Primară din Vărzăroaia, comuna Pietroşani, pe mirifica vale a Râului Doamnei. Se transferă pentru încă doi ani şcolari, la Şcoala Primară din Valea Româneştilor (1939-1941), în apropiere de Câmpulung-Muscel, iar de la 1 octombrie 1941 până la 1 septembrie 1945, se apropie de capitală, la Şcoala de 7 ani Ciocăneşti, plasa Snagov, raionul Răcari.
Decorat cu „Steaua României” și „Coroana României”
Ca sublocotenent de rezervă, Dinu e nevoit să participe la instruiri militare şi concentrări de înaintare la gradul de locotenent. Vremurile tulburi, care s-au abătut peste Europa, impun, firesc, şi mobilizarea tânărului locotenent, combatant, în 1941, la Regimentul 30 Dorobanţi-Muscel, fiind numit comandant de pluton pe frontul celui de-al doilea război mondial. A luptat pe frontul din est, până la Stalingrad, iar în luptele de la Iaşi, la 20 august 1944, comandantul de pluton Ion Dinu este luat prizonier în URSS şi dus în lagărele Oranchi şi Manastîrca, regiunea Gorki. Revine în țară la scurt timp și este reintegrat în Armata Română, în funcţia de comandant de companie, dar în bătăliile care au urmat, este rănit la Ilut Temuş (URSS) şi internat în Spitalul Francez din Bucureşti. În 1946 este lăsat la vatră. Pentru eroismul dovedit pe câmpul de luptă, ofiţerul Ion Dinu, devenit între timp căpitan şi veteran de război, primeşte înalte distincţii din partea Armatei şi statului român: decoraţiile „Coroana României”, cu spade în grad de cavaler cu panglică de „Virtute Militară”, precum şi „Steaua României” în grad de cavaler, cu panglică de „Virtute Militară”. După perioada grea a războiului, rănit şi călit în crâncene lupte cu ruşii, apoi cu nemţii, dar şi „galonat” cu prestigioase decoraţii şi medalii, ca dovezi de eroism, tânărul învăţător reuşeşte să se întoarcă pe meleagurile natale, încadrându-se, la 1 septembrie 1946, la Şcoala Primară de 4 ani din Pârâieşti, unde funcţionează până la 20 septembrie 1948.
40 de ani de activitate didactică
Ion Dinu se transferă pe catedra de matematică (completare fizică şi muzică), la Şcoala Elementară de 7 ani din Stăneşti. Din 19 ianuarie 1949 este numit şi director, funcţie pe care o îndeplineşte până la 31 august 1952. În aceeaşi perioadă (1949-1952) îndeplineşte şi funcţia de şef la Secţia de Învăţământ şi Cultură, Comitetul Provizoriu, din Plasa Domneşti. Catedra de matematică de la Şcoala Generală Stăneşti o păstrează până la 31 august 1974. Apoi, se întoarce la „vechea dragoste”, catedra de învăţător, pe care funcţionează din 1 septembrie 1974, până la 31 august 1977, când se pensionează, pentru limită de vârstă, având peste 40 de ani de activitate didactică. Pe lângă munca de la catedră, învăţătorul şi profesorul Ion Dinu s-a implicat şi în activitatea cultural-educativă şi artistică în rândul elevilor, precum şi în activitatea din Căminul Cultural din Stăneşti. Urmează cursuri de coregrafie la CÎCPMAM Piteşti, obţinând şi diploma de „Instructor Cultural” al formaţiilor de dansuri populare. Înfiinţează formaţii folclorice în şcoală şi în Căminul Cultural, formaţii cu care obţine peste 30 de trofee, în festivalurile judeţene şi republicane, începând cu anul 1951, până în anul 1981, când i se acordă „Diploma de Onoare” pentru întreaga activitate. Prin voinţă şi perseverenţă, învăţătorul Ion Dinu a urcat toate treptele didactice, obţinând gradele şi titlurile de „Învăţător Fruntaş” şi „Învăţător Emerit”. Ca semn de preţuire pentru întreaga sa activitate, Prezidiul MAN i-a conferit „Medalia Muncii” (14 februarie 1950), iar Ministerul Învăţământului şi Culturii i-a acordat Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a III-a (26 iunie 1969). M.I.
0 Comentarii