Web Analytics
scris joi, 10.02.2011

70 de ceferişti de la Bradu, în pericol de disponibilizare

Ceferiştii argeşeni se află într-o situaţie incertă după ce Contractul Colectiv de Muncă a expirat la 1 februarie 2011, iar negocierile dintre administraţia companiei şi sindicate au intrat în impas. Potrivit liderului Sindicatului Liber Unit MCRC Piteşti, Adrian Ion, la nivelul judeţului Argeş mai lucrează aproximativ 1.000 de ceferişti, iar dintre aceştia, un număr de 70, care activează la CFR Marfă în cadrul staţiilor Bradu Rafinărie şi Bradu de Sus, sunt în pericol de a fi disponibilizaţi. „Anul trecut, în cele două staţii de la Bradu,  aveam cel mai mare volum de marfă din Regionala Craiova, aceasta mulţumită activităţii Arpechim. De când la Arpechim situaţia este aşa cum este, că nimeni nu ştie cine preia, dacă preia, volumul de mărfuri a scăzut atât de mult încât locurile de muncă ale oamenilor de la Bradu Rafinărie şi Bradu de Sus sunt în pericol. Oricum, conflictul de muncă a fost declanşat şi zilele acestea vom avea consultări la nivel de federaţie cu pivire la etapele de parcurs şi la calendarul acestora,” ne-a declarat liderul Adrian Ion.

70 de ceferişti de la Bradu, în pericol de disponibilizare

CFR trage de timp până la schimbarea Codului Muncii

Referitor la situaţia actuală, liderul sindical ne-a spus că „oamenii lucrează acum fără contract colectiv de muncă, iar impasul este creat de faptul că administraţia companiei vrea să tragă de timp şi să împingă lucrurile până după adoptarea noului Cod al Muncii. Mai mult decât atât, este pentru prima oară după 20 de ani când suntem puşi în situaţia de a ne lupta pentru a nu negocia în jos, în scădere. Vreau să spun că, dacă vom reuşi să obţinem păstrarea tuturor locurilor de muncă, să păstrăm salariile actuale şi prima de vacanţă de aproximaiv 700 de lei net, va fi un lucru bun pentru că propunerile conducerii sunt de reducere a personalului şi de scădere a salariilor. Dacă s-ar ajunge aici ar fi tragic pentru toţi cei afectaţi,  în condiţiile în care majoritatea ceferiştilor argeşeni consumă aproape tot salariul pe facturi şi rate la bănci. Să ştiţi că oamenii sunt decişi să nu cedeze chiar dacă asta înseamnă şi întreruperea activităţii în zilele următoare.”
(Florin Silvestru)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...