A fost Regele României în două rânduri, între 20 iulie 1927–8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940–30 decembrie 1947.
A devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său, Regele Ferdinand I, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, a fost formată o regență, jurământul fiind depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.
Regența, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, a făcut posibilă întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol al II-lea. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia.
În septembrie 1940 Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Mihai (în vârstă de 18 ani) a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (suspendată printr-un decret din 5 septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea) și fără votul de aprobare al parlamentului (dizolvat tot prin acel decret și redeschis abia în 1946).
Legal, însă, Mihai nu putea exercita prea multă autoritate, în afara prerogativelor de a fi comandantul suprem al armatei și de a desemna un prim-ministru cu puteri depline, numit Conducător. Evenimente notabile ale domniei sale sunt lovitura de stat de la 23 august 1944: întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, arestarea lui Antonescu și restaurarea Constituției din 1923; greva regală etc. Pe 30 decembrie 1947 regele a fost constrâns să semneze decretul de abdicare, în aceeași zi fiind proclamată republica populară.
Tot într-o zi de 25 Octombrie, însă în anul 2011, a avut loc discursul Regelui Mihai I în Parlamentul României
A fost primul discurs în fața forului legislativ după mai bine de 60 de ani, eveniment de la care însă au absentat, deși au fost invitați, președintele, premierul, patriarhul BOR.
0 Comentarii