Web Analytics
scris duminică, 24.10.2021

24 octombrie este Ziua Organizaţiei Naţiunilor Unite

În ziua de 24 Octombrie 1945 a intrat în vigoare Carta Națiunilor Unite.

La mai puțin de două luni de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial, Organizația Națiunilor Unite a decis să ratifice carta care instituie un sistem de rezolvare pașnică a diferendelor internaționale ce prezintă o anumită gravitate și a căror prelungire în timp pune în pericol pacea și securitatea internațională.

Citește și: Părintele „Simfoniei Lalelelor” este fiul unui cunoscut jurnalist, dascăl şi om politic din perioada interbelică

24 octombrie este  Ziua Organizaţiei Naţiunilor Unite

Dintre organele principale ale ONU sunt competente să acționeze pentru soluționarea pașnică a diferendelor internaționale: Consiliul de Securitate, Adunarea Generală și, în anumite condiții, Secretariatul General al Organizației. Ideea înființării Organizației Națiunilor Unite a apărut în august 1941, când președintele american Franklin D. Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill s-au întâlnit în Insulele Bermude pentru a-și stabili obiectivele postbelice.

Rezultatul discuțiilor s-a concretizat în semnarea ”Cartei Atlantice”, în care erau precizate o serie de principii pentru menținerea păcii și securității pe plan internațional.

Cele două state au recunoscut, printre altele, și dreptul la autodeterminare a popoarelor, precum și libertatea comerțului mondial și cooperarea economică, renunțarea la uzul de violența și crearea unui sistem de securitate comun. La începutul anului 1942 a apărut pentru prima dată numele “Națiunile Unite”, într-o declaratie a Aliaților, prin care 26 de state se obligau să își continue lupta împotriva Axei.

Citește și: Calinic îi îndeamnă pe preoții și călugării din Argeș la slujbe și rugăciuni particulare

Până la finalul războiului, alte 25 de state au aderat la Alianță. Cu ocazia unei reuniuni la Moscova, desfășurată în octombrie 1943, Marea Britanie, SUA, URSS și China au precizat că e necesară crearea unei organizații internaționale care să mențină pacea mondială. Un an mai târziu a început să fie schițată Carta Națiunilor Unite, care va fi apoi elaborată cu ocazia Conferinței de la San Francisco din perioada aprilie-iunie 1945, în prezența reprezentanților a 50 de state.

Imediat după aceasta a fost semnată, iar în 24 octombrie același an aceasta a fost ratificată. Sărbătoarea este marcată începând cu anul 1948.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...