Web Analytics

articol scris vineri, 22 octombrie 2021

Calinic îi îndeamnă pe preoții și călugării din Argeș la slujbe și rugăciuni particulare

 

Într-o perioadă critică în care s-a înregistrat cea mai mare creștere a numărului de îmbolnăviri și de decese de la începutul pandemiei, arhiepiscopul Calinic a publicat, aseară, un apel pe site-ul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Chiriarhul îi îndeamnă pe preoții, călugării și călugărițele din eparhie să înalțe rugăciuni pentru vindecarea bolnavilor și pentru sufletele celor care au pierdut lupta (așa cum este episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei, care s-a stins, ieri, la vârsta de doar 52 de ani, din cauza Coronavirusului).

Citește și: Povestea preotului care i-a pictat şi dăruit Regelui Mihai icoana ”Dulcei Sărutări”

De asemenea, potrivit îndemnului ierarhului, clericii vor adresa rugăciuni și pentru cadrele medicale. ÎPS Calinic îi îndeamnă pe argeșeni să nu se răzvrătească împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități și să aibă încredere în medici.

„În aceste vremuri de grele încercări pentru sănătatea oamenilor de pe fața întregului Pământ, în care de doi ani ne confruntăm cu pandemia declanșată de noua boală molipsitoare – Coronavirus Covid-19 – care a condus la decesul multor oameni, dar și la instaurarea fricii și a temerii în rândul populației, avem obligația creștinească, ortodoxă și românească, să ne sârguim în a înmulți rugăciunea, pocăința și iubirea milostivă pentru semenii noștri aflați în situații dificile sau care necesită ajutorul nostru. Așa cum ne învață Sfânta Biserică, în asemenea situații dificile rugăciunea aduce pace, liniște și izbăvire de primejdii.

 

În al doilea rând, păstrarea nădejdii în puterea Domnului Dumnezeu, a calmului și atitudinii pozitive, trebuie să fie stări firești pentru fiecare creștin.

În zilele noastre, mai mult ca oricând să transformăm panica și descurajarea, în încredere și rugăciune către Domnul Dumnezeu, pentru a primi ajutor în necazurile care ne-au cuprins pe noi.

Lipsirea sau îngrădirea unor libertăți de care ne-am bucurat până nu demult, să o înțelegem ca fiind o chemare mai puternică la rugăciune smerită și curată și nu ca o răzvrătire, după îndemnul Sfântului Apostol Iacov (5, 16), care zice: Rugați-vă unul pentru altul ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoarea a dreptului.

Să nu trecem cu vederea că această stare de incertitudine în ceea ce privește lupta cu virusul SARS CoV-2 este și o perioadă de practicare a credinței și virtuților creștine.

Ținând seama de aceste temeiuri pentru practicarea rugăciunii, adresăm, ca și la începutul izbucnirii pandemiei, un nou îndemn de încurajare și îmbărbătare către toți slujitorii Sfintelor Altare, a monahilor și monahiilor din schiturile și mănăstirile din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, de a se ruga pentru cei bolnavi infectați de noul virus și pentru toate cadrele medicale din spitale, care cu multă jertfelnicie și răbdare îngrijesc pe cei bolnavi.

Totodată, să avem încredere în medici și să dăm crezare sfaturilor și indicațiilor medicale cu privire la protejarea și apărarea sănătății noastre.

Știind că rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav” (Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov: 5, 15), punem la inima tuturor sfințiților slujitori din parohii și din așezămintele monahale din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului și a tuturor credincioșilor argeșeni și musceleni, următoarele sfaturi:

 

Citește și Acţiune socio-medicală şi de conştientizare organizată de Parohia Frătici-Vârseşti

 

1.Zilnic, pe lângă rugăciunile Bisericii, să se săvârșească rugăciuni particulare pentru încetarea epidemiei de coronavirus Covid-19.

Astfel, se pot rosti rugăciunile începătoare (Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru, Psalmul 50) la care se vor adăuga: Rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii alcătuită de către Patriarhia Română și Rugăciunea de ajutor către Sfânta Muceniță Filoteia – Ocrotitoarea Argeșului și Muscelului (rugăciuni atașate alăturat), dar și alte rugăciuni de primejdie și boală din Cartea de Rugăciuni.

2.În sfintele mănăstiri și schituri, călugării și călugărițele, pe lângă pravila monahală obișnuită și rugăciunile atașate alăturat, să adauge și slujba Paraclisului Maicii Domnului.

Citește și: ÎPS Calinic, cuvânt emoţionant la moartea vicarului Vasile Someşanul

3. Clericii vor anunța și explica credincioșilor în biserică însemnătatea rugăciunii de fiecare zi în vreme de primejdie, cu prilejul oficierii Sfintelor slujbe ori prin alte mijloace de comunicare moderne.

În al treilea rând, adresăm un apel de responsabilitate și cumpătare tuturor preoților din cuprinsul Eparhiei, de a se îngriji de viața păstoriților, dar și de propria viață și a familiilor lor, deoarece Biserica lui Hristos, mai cu seamă în aceste timpuri are nevoie de slujitori sănătoși, inteligenți, curajoși, informați, cu tact pastoral, care să insufle credincioșilor puterea necesară și optimistă depășirii acestor clipe grele!

În rugăciunile noastre să pomenim pe toți cei bolnavi din lume, cerând de la Domnul Dumnezeu sănătate și ajutor, rugându-ne și pentru odihna sufletului Preasfințitului Părinte Episcop Gurie al Devei și Hunedoarei, mutat de curând în Țara de peste Veac”.

Distribuie!

0 Comentarii

Tânăr din Mioveni, cercetat după ce ar fi înșelat două case de amanet prin aceeași metodă. Riscă până la 5 ani de închisoare

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Mioveni, județul Argeș, este cercetat pentru două infracțiuni de înșelăciune, după […] Citește!

Anglia și Argentina luptă miercuri pentru ultimul loc în finala Cupei Mondiale 2026

Anglia și Argentina se întâlnesc miercuri, 15 iulie, de la ora 22:00, în a doua semifinală a Cupei Mondiale 2026, […] Citește!

Jurnaliștii din Franța dau de pământ cu „Les Bleus”: „Naufragiu total!”

Considerați cei mai buni fotbaliști de la CM 2026, francezii au pierdut fără drept de apel cu Spania, scor 0-2. […] Citește!

Deschamps este OUT după umilința cu Spania din semifinalele CM 2026

Didier Deschamps nu continuă pe banca tehnică a Franței - este anunțul făcut de celebrul Thierry Henry, care știe deja […] Citește!

SRI recrutează viitori specialiști prin universitățile de stat. Locuri dedicate la Informatică și Automatică

Serviciul Român de Informații (SRI) continuă să își pregătească viitorii specialiști prin parteneriate cu universități de stat din România, unde […] Citește!

Român condamnat în SUA după o fraudă de proporții. Sute de mii de dolari furați din ajutoarele alimentare ale persoanelor vulnerabile

Un cetățean român aflat ilegal în Statele Unite a fost condamnat la peste trei ani de închisoare într-un dosar de […] Citește!

Noapte de coșmar la Moscova: Ucraina a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu drone asupra capitalei Rusiei

Capitala Rusiei a trecut printr-o nouă noapte tensionată, după ce autoritățile de la Moscova au anunțat un atac masiv cu […] Citește!

Schimbare fără precedent în zona euro: bancnote cu design nou și tehnologii anti-falsificare. O bancnotă dispare definitiv

Moneda unică europeană se pregătește pentru cea mai amplă transformare de la introducerea sa. Banca Centrală Europeană lucrează la o […] Citește!

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Washingtonul reactivează blocada maritimă împotriva Iranului. Noi atacuri militare și tensiuni tot mai mari în Strâmtoarea Ormuz

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare. Administrația americană a decis să reintroducă blocada asupra […] Citește!

Franța spune adio Cupei Mondiale! A fost îngenuncheată de Spania chiar de Ziua Națională

Naționala Spaniei și-a asigurat un loc în finala Cupei Mondiale 2026, după o victorie clară, scor 2-0, în fața Franței, […] Citește!

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!