Web Analytics

20 de angajaţi Dacia au salvat 33.000 de locuitori din Mioveni

de | 7.03.2012 22:48 | Actualitate

# Eroii de pe Platforma Colibaşi # Ei au spart gheaţa la -24°C ca să asigure apa potabilă pentru un oraş întreg. Temperaturile deosebit de scăzute din luna februarie au solicitat la maximum echipele Dacia care asigură aprovizionarea cu apă potabilă a platformei industriale și a orașului Mioveni, în situația în care temperaturile au scăzut și până la -24°C. În aceste condiții, angajații Dacia din cadrul Serviciului Apă și Laboratoare au acționat prin echipe de câte 4 oameni pe tură (20 de oameni implicați prin rotație pe toată perioada) pentru spargerea stratului de gheață format în condiții de frig extrem, astfel încât să se asigure continuitatea furnizării de apă potabilă către toți consumatorii.

S-a lucrat pe două schimburi la spargerea gheţii

„Eu și colegii mei am intervenit de câte ori a fost nevoie pentru a sparge stratul de gheață care se forma în decantoarele de apă potabilă. Era singura soluție ca să nu oprim apa către toți consumatorii. Timp de o lună, am făcut acest lucru zilnic la schimburile 1 și 2, câte patru oameni pe tură, prin rotație. Apoi am intervenit doar în zilele în care temperatura era mai scăzută. Au fost zile în care am lucrat și la -24°C și ce spărgeam, îngheța la loc, dar consider că astfel ne-am făcut datoria. Nu a fost ușor, dar astfel am asigurat alimentarea cu apă atât pentru fabricație, cât și pentru locuitorii orașului Mioveni”, ne-a declarat Ionel Chionea, operator în cadrul Serviciului Apă  și Laboratoare .

Dacia alimentează cu apă potabilă peste 33 000 de oameni

Una dintre particularitățile Automobile Dacia, față de celelalte uzine din grupul Renault, este aceea că asigură producția și distribuția apei potabile, atât pentru platforma industrială, unde lucrează 13.700 salariați, cât și pentru orașul Mioveni (peste 33.000 de locuitori). Apa brută captată din Râul Târgului este adusă la stația de potabilizare prin două conducte cu o lungime de aproximativ  4,5 km și apoi este tratată cu coagulanți, într-un bazin de omogenizare. Urmează apoi trecerea acesteia prin patru decantoare radiale, stația funcționând la un volum zilnic de aproximativ 10.000 mc/zi. Ulterior, apa decantată este filtrată într-o staţie cu cinci filtre rapide ce conțin nisip cuarțos și este dezinfectată cu clor. Apa potabilă astfel produsă este pompată din bazinele tampon 2 x 500 mc către rezervoarele de stocaj cu capacitatea de 20.000 mc. De aici este distribuită gravitațional (prin cădere liberă) către consumatori (platforma industrială și orașul Mioveni). Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii