În ziua de 17 Februarie 1866, în baza unui decret al lui Alexandru Ioan Cuza din 1865, a început să funcționeze Banca României, constituită prin transformarea filialei din București a Băncii Imperiului Otoman. Primul președinte al băncii a fost Ion Ghica. Foto: Sediul vechi al Băncii Naționale a României. 

Banca României a fost creată în baza capitalului străin în principal englez și francez, avîndu-i ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv din care Banca României apărea ca afiliată (filială) a băncii de la Istanbul.

Citește și:

• ACAROM: Industria auto din România a început 2023 cu o creștere a producției de peste 9%
• Primăriţa Lasconi, dezlănţuită la adresa prefectului: „Urmează plângere penală pentru acest nenorocit de Perianu”

În programul din 1867, liberalii inserau un punct referitor la organizarea sistemului de credit: „Vom îmbunătăţi finanţele noastre mai cu deosebire, îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, cari să ridice comerţul, industria, agricultura, să le dea viaţă prin stimularea şi înlesnirea transacţiunilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor„, căci „fără…institute de credit, un stat nu poate prospera„; între 1870-1876, au fost elaborate mai multe proiecte de înfiinţare a unei bănci naţionale: de către un grup de bancheri bucureşteni (1873), de către ministrul conservator de Finanţe, Petru Mavrogheni (1874) şi de către un grup de deputaţi liberali (1876).

Crearea unei bănci naționale românești în baza capitalului inten s-a realizat totuși, chiar dacă exista un lobby puternic al investitorilor străini pentru aplicare și în continuare a capitalului străin preponderent sau în totalitate pentru Banca Națională a României.

Banca Națională a României a fost înființată ca bancă centrală în 1880 după modelul băncii centrale a Belgiei. În dezbaterile parlamentare asupra proiectului de lege, ministrul Finanțelor, Ioan Cîmpineanu, s-a opus participării capitalului străin la constituirea Bancii Naționale. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriție publică, iar 10 milioane, depuse de stat.

Palatul Băncii Naționale, clădirea veche a Băncii Națională a României, a fost realizat de Albert Galleron împreună cu Cassien Bernard, amândoi foști elevi ai lui Charles Garnier, realizatorul celebrei Opéra Garnier, cunoscută și ca Opera din Paris.

Citește și:

• Uzinele din Maroc produc mai multe mașini Dacia decât cea din Mioveni
• Previziunile economice de iarnă ale Comisiei Europene pentru România: 2,5% creștere economică în 2023

BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA. Primele bancnote emise de BNR au fost de 20, 50, 100, 500, 1000 lei. Au fost emise monede de aur, argint și cupru. Datorită legii lui Gresham putem înțelege de ce monedele de aur (valoare nominală 20 lei) erau ținute spre tezaurizare. Până în 1948 instituția a fost una privată, controlată cu mână de fier de către acționarii care, nu o dată, au sfidat guvernul, însă se poate afirma (pe baza datelor) că, deși de jure era o instituție privată, de facto era una de stat. Atât în perioada „privată” cât și în cea de stat (după 1948), Banca Națională a executat directivele executivului, atât pe timp de pace (politicile economice) cât și pe timp de război.