În noaptea de 12-13 iunie a avut loc primul val de deportări sovietice din RSS Moldovenească şi Bucovina de nord, teritorii recent cotropite de URSS în urma înțelegerii sovieto- naziste (Pactul Ribbentrop Molotov) din 23 august 1939.
Practic, primul val de deportări staliniste din Basarabia și Nordul Bucovinei.
Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei, au fost o formă a represiunii politice și naționale puse în practică impotriva românilor de către autorităţile cotropitoare sovietice.
Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Citește și:
- Echipa „Visuri la cheie” amenajează apartamentul lui Darius, un elev greu încercat de la Colegiul „Brătianu”
- Medici condamnaţi pentru moartea unui copil în Spitalul din Curtea de Argeş
Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate.
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii.
„Într-un sfert de oră să fiţi gata!”, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi de spaimă, neînţelegînd unde merg şi de ce.
Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi „binevoitorul” sau „binefăcătorul” care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Deportaţilor le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte.
Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar – în unele sate – în căruţe, fiind duşi pînă la gara de trenuri.
În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii – aparte.
A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă şi hrană.
Pe vagoane scria: „Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic”.
„Ieşiţi-le în cale cu flori !” sau „Emigranţi voluntari”.
În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane – din staţia Basarabeasca, 44 vagoane – din staţia Căuşeni, 48 vagoane – din staţia Tighina, 187 vagoane – din staţia Chişinău, 48 vagoane – din staţia Ungheni, 83 vagoane – din staţia Ocniţa, 133 vagoane – din staţia Bălţi, 73 vagoane – din staţia Floreşti, 40 vagoane – din staţia Rîbniţa, 38 vagoane – din staţia Bolgrad, 103 vagoane – din staţia Arţiz, 340 vagoane – din staţia Cernăuţi.
Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămîni.
Condiţiile de transport erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar peşte sărat.
La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre care, fie că erau îngropate rapid, fie că erau lăsate ca hrană animalelor sălbatice.
Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală.
Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspîndit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză.
La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat.
Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.
Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.
Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti.
Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Citește și:
- Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Îmi voi face un site unde voi povesti tot ce ştiu despre politicienii din Argeş”
- Divorţul de după amantlâcul poliţiştilor de la Schitu Goleşti se judecă la toamnă
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSS Moldovenească au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470).
În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.
Numărul celor deportaţi ar fi fost de 24.360, sau, după alte evaluări, chiar de 30.000 de persoane.
0 Comentarii