Web Analytics
scris luni, 12.04.2021

Expoziții și activități online, la Biblioteca Județeană Argeș

 

Expoziții și activități online, la Biblioteca Județeană Argeș

 

Având în vedere restricțiile în vigoare adoptate în contextul pandemiei de Covid-19, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș desfășoară, în această perioadă, activități adaptate condițiilor actuale.

Astfel, în perioada 12-16 aprilie 2021, Biblioteca Județeană Argeș organizează două expoziții, ce pot fi vizitate în timpul programului de funcționare al instituției, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva contaminării cu SARS-COV-2 și sub îndrumarea personalului instituției.

Este vorba despre Expoziția de pictură și grafică ”O PERSPECTIVĂ ASUPRA ÎNGERILOR”, realizată de LAVINIA ELENA VIERU, profesoară la Liceul de Artă ”Dinu Lipatti”. Expoziția va sta pe simeze până la sfârșitul lunii (Holul BJA).

 

Citește și UPIT: „Caravana pentru Vaccinare și testare pentru învățare! Întoarcerea la școală!”

 

De asemenea, o altă expoziție este ”CUTUME ȘI RÂNDUIELI DE DEMULT” – Selecție de fotografii reprezentând primele Monitoare (Buletine) Oficiale, aflate în colecțiile Bibliotecii Județene Argeș (Holul BJA – Etajul al II-lea).

Nu în ultimul rând, marți, 13 aprilie, la ora 16.30, în Sala Tinerilor, va avea loc activitatea online “CINE SUNT EU, ACUM?” – activitate educativă, de dezvoltare personală, destinată copiilor cu vârstele cuprinse între 9 și 11 ani.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...