Web Analytics

Evitați alimentele care conțin grăsimi hidrogenate. A intrat în vigoare legea care le interzice!

de | 4.04.2021 07:53 | Actualitate

“În condițiile în care România a ajuns pe primele locuri în cadrul Uniunii Europene la cele mai multe boli tip: cancer, obezitate infantilă este momentul să ne solidarizăm și să înțelegem că viitorul nostru și viitorul copiilor nu poate exista decât dacă avem sănătate. Sănătatea înseamnă cum trăim, ce facem, ce aer respirăm, dar mai ales ce mâncăm. În condițiile acestui semnal de alarma al Comisiei Europene sper să ne trezim cu toții si producătorii să fie mai responsabili iar autoritățile publice ale statului să își ducă la implinire menirea pe care o au în slujba cetățeanului”, declarat Sorin Mierlea – Presedinte InfoCons.

 

Citiți și: O cooperativă din Argeș a cumpărat silozul din Costești pentru a-și eficientiza activitatea

 

Începând cu 1 aprilie 2021 au  intrat în vigoare prevederile Legii nr. 182/19.08.2020 pentru stabilirea de acizi grași trans în produsele alimentare destinate consumului uman, Lege publicată în Monitorul Oficial nr. 758/19.08.2020.

Operatorii economici din sectorul alimentar au obligația de a introduce pe piață alimente cu un conținut de maxim 2g/100 g de grăsime.

Operatorii care nu respectă prevederile legii pot fi sancționați cu amenzi de la 10.000 până la 30.000 lei și produsele alimentare vor fi retrase din consum.

Acizii trans sunt cele mai nocive grăsimi din alimente, considerate responsabile pentru declanșarea unor afecțiuni (boli cardiovasculare, accident vascular cerebral, diabet, cancer, Alzheimer) ce provoacă anual 50.000 de decese În Europa.

Dar cum se poate identifica de pe eticheta unui produs care este cantitatea de acizi grași trans, dacă legea nu obligă operatorii economici să specifice acest lucru pe etichetă?

 Soluția: Citiți cu atentie etichetele produselor alimentare și evitați-le pe cele care conțin grăsimi hidrogenate.

 Citește și: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ŞI REZILIENŢĂ. Proiecte de 41,14 miliarde euro, alocare de 30,5 miliarde euro

Conform A.N.S.V.S.A, la jumătatea lunii februarie încă se instruia personalul și se stabilea necesarul de materiale și consumabile pentru implementarea și validarea metodei de analiză ce determină prezența acizilor grași trans urmând ca să se aloce fondurile necesare.

Măsura luată de Comisia Europeană vizează alimentele bogate în grăsimi procesateprecum

      Margarina;

       Mezelurile;

       produsele de tip fast food;

       produsele de patisserie;

       Prăjiturile;

       Biscuiții;

       popcornul pentru microunde;

       Chipsurile;

       mâncarea semi-preparată;

       supele la plic;

       Maioneza;

       cremele tartinabile;

–       diverse tipuri de sosuri sau cerealele preambalate.

Citește și: A început procesul fostului primar de la Câmpulung pentru conducere în stare de ebrietate

Produsele alimentare care nu sunt conforme au putut fi comercializate doar până la 1 aprilie 2021. După această dată, introducerea lor pe piață a fost  interzisă

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii