Varianta Valentin Sinescu la SCM Pitești a devenit realitate. Fostul antrenor de la SCM Câmpina are ca obiectiv sigur promovarea în eșalonul secund la sfârșitul acestui campionat. O eventuală ratare a obiectivului va însemna și demisia antrenorului. Faptul că fosta echipă a lui Iulian Crivac nu s-a detașat de restul echipelor în campionat, așa cum își dorea conducerea, l-au obligat pe fostul jucător alb-violet să accepte postul de antrenor secund. Deși echipa sa era pe primul loc în campionat cu șanse bune de calificare, Primăria Pitești a hotărât să-l înlocuiască pe Crivac chiar înainte de sărbători, lucru ce îl nemulțumește pe acesta. Urmează să vedem cum va decurge relația Sinescu-Crivac pe banca SCM-ului, amândoi arătând în ultima vreme că sunt antrenori cu personalitate.