Primăria Pitești, împreună cu specialiști din cadrul instituției, au demarat procedura studiului de oportunitate pentru primul spital municipal din Pitești.Un spital municipal construit de la zero în Pitești este unul dintre obiectivele la care nu vor să renunțe liberalii piteșteni, care au promis condiții mai bune pentru sănătatea locuitorilor orașului.
A fost demarat studiul de oportunitate
Viceprimarul Gelu Tofan și dr. Tiberiu Irimia, consilier local, au propus mai multe variante pentru locația viitorului spital, dar și privind structura pe specialități medicale.După analizarea mai multor variante, s-a concluzionat că cea mai bună locație este pe strada Depozitelor, în așa-numita zonă „Parc Lunca Argeșului”, aflată exact la piciorul de descărcare a viitorului drum expres Pitești-Mioveni. Primul pas în realizarea acestui ambițios obiectiv este demararea studiului de oportunitate pentru Spitalul Municipal.
Citește și Aparatură medicală nouă la Spitalul Orășenesc Mioveni
Spitalul va avea 250 de paturi
Liberalii propun o unitate spitalicească cu aproximativ 250 de paturi, cu secții diverse și ambulatoriu integrat: neurorecuperare, oncologie, cardiologie, oftalmologie, gastroenterologie, ATI, îngrijiri paliative, diabet, laborator de analize, radioterapie, tomograf, RMN.
Odată aprobat studiul de oportunitate, vor fi demarate și celelalte proceduri, municipalitatea având la dispoziție o suprafață de 3,5 ha pentru acest proiect.
M.S.
Citește și Investiții la Spitalul Județean. Extindere, dotări și amenajări
0 Comentarii