# America în 21 de zile (7).

Pentru un argeșean aterizat din betoanele, termopanele și fasoanele ce sufocă Universitatea Pitesti,  gazonul ornat generos cu palmieri, din fața Universității Stanford, chiar că seamănă cu Grădina Edenului. Dacă o mai vizitezi și undeva spre apusul soarelui, când razele șlefuiesc statuile negre din Grădina Rodin, ai impresia că dacă nu cumva l-ai apucat pe Dumnezeu de picior, el sigur a pus mâna pe tine. Înainte să înveți carte, în Universitatea Stanford înveți să respiri. Așa cum pianistul își acordează clapele instrumentului cu care se pregătește să intre în dialog cu Dumnezeu, așa și tu, începi mai întâi un fitness al minții, care să te ajute apoi să-ți deschizi și porii spiritului. Și totul spre a putea asimila cât mai mult din ce îți oferă Universitatea Stanford. Ca într-un ritual inițiatic, aici natura e cea care umanizează știința. Cel puțin impresia asta am avut-o la finele lui septembrie anul trecut, când am traversat aleile cu palmieri și parcul ca un teren de golf ce preced, ca o antecameră verde, intrarea propriu zisă în universitate. Învață să respiri și vei fi pe jumătate absolvent de Stanford, acesta este logo-ul ce ar trebui afișat la intrare.

Zeci de copii de români obișnuiți învață la Stanford

Veți rămâne surprinși să aflați câți tineri români învață în California, la Stanford. Sunt zeci, așa cum mi-a confirmat și Excelența Sa, domnul Eugen Chivu, consulul României la Los Angeles, atunci când l-am vizitat la reședința din b-dul Wilshire 11766. Și nu vă gândiți la odrasle de magnați din Top 300 sau 500, ci la copii de români obișnuiți, din Galați, Brașov, Craiova sau Cluj, care au aplicat pentru burse și care au fost acceptați nu pe bază de proptele sau card, ci exclusiv pe mintea lor și pe baza testelor susținute. De altfel, istoria Stanford este una bazată pe altruism și pornește de la o „true story”. După ce i-a murit fiul de febră tifoidă, în urma unei călătorii făcute în 1884 în Europa, la Florența, omul de afaceri californian Leland Stanford decide să-și doneze aproape jumătate din avere ca să înființeze o universitate. Șapte ani mai târziu, în 1891, universitatea se deschide în Pallo Alto, pe un teren donat de soții Stanford și care, cu timpul, s-a extins la peste 8000 de acri. După moartea fondatorului Leland Stanford, soția acestuia, Jane, a ridicat în interiorul universității o biserică în memoria iubitului său soț.  Astăzi, capela ridicată din durerea familiei Stanford, dar și din mare dragoste pentru Dumnezeu (așa după cum am văzut că stă scris la intrarea în sfântul lăcaș) a devenit motiv de pelerinaj și unul dintre cele mai vizitate locuri, nu doar din universitate, ci din întreaga Californie. Câți dintre oamenii de afaceri români ai momentului și-ar dona o parte din avere ca să ridice o universitate? Răspunsul vi-l puteți da și singuri, și asta fără să căutați prea  mult în sertarele memoriei.

Cincizeci și patru de laureați de Nobel au absolvit aici

Cu ce a fost răsplătit de-a lungul vremii gestul altruist făcut de Jane și Leland Stanford în secolul nouăsprezece al mileniului trecut? Cu 54 de premii Nobel, dintre deținătorii căruia un număr de 19 sunt și astăzi angajați ai universității. Cu 17 astronauți și peste 30 miliardari ai planetei care au absolvit aici și cu numeroși membri ai Congresului Statelor Unite pe a căror diplomă de absolvire scrie Stanford. Și încă un amănunt cu care Universitatea Stanford se laudă, inclusiv pe Wikipedia: companiile fondate de absolvenții Stanford generează un venit mai mare de 2,7 trilioane de USD anual, echivalent cu a zecea cea mai mare putere economică a lumii. Iar printre studenții și absolvenții universității Stanford se numără fondatorii unor multinaționale  precum Google, Hewlett Packard, Sun Microsystems și Yahoo. 

Ce impresii m-au marcat în ora și jumătate în care am vizitat Universitatea Stanford?

În primul rând secvența aproape suprarealistă, de circa 15 minute, în care am traversat parcul și am zărit zeci de tineri, dintre care majoritatea studenți originari din India, jucând un joc exotic pentru noi europenii, cu un cerc pe care și-l aruncau entuziaști unii altora. Era ca o invazie a unor conchistadori pe stil nou și care au descins direct din golful Bengal sau din filmele cu Raj Kapoor.
Am avut astfel și confirmarea de la fața locului, nu doar de la TV, că patria IT-ului mondial, care a devenit California în ultimii ani, cu vârfurile sale de lance – orășelul Palo Alto și Universitatea Stanford – a fost invadată de adolescenții cu minți briliante care sunt emigranții veniți din toate punctele cardinale ale Indiei. Apoi, fluxul de tineri, turiști sau studenți, aflați într-un permanent du-te vino între arcadele de inspirație catolică și care decorează campusul. Unii se fotografiau, alții se țineau de mână sau flirtau. Un fascinant turn Babel de religii și obiceiuri, exprimându-se însă într-o singură limbă, cea a fondatorului Leland Stanford. Am intrat în vorbă la un moment dat cu trei tinere musulmane, purtătoare de burka, pe care le-am rugat să-mi facă o fotografie chiar în fața capelei ridicate de soția fondatorului. Mă așteptam să mă refuze, conform obiceiului femeilor arabe de a nu socializa sub nicio formă cu bărbații, mai ales dacă sunt de altă religie decât ele. Surprinzător, au acceptat să-mi facă o poză, semn că ne aflam în America, la Stanford, nu în Arabia Saudită, la Mecca. Așa s-a născut una dintre cele mai dragi amintiri mie din SUA,  cea în care bat din palme admirativ în fața plăcii memoriale în care doamna Jane Lathrop Stanford a scris pentru posteritate că a ridicat această biserică „TO THE GLORY OF GOD AND IN LOVING MEMORY OF HER HUSBAND LELAND STANFORD”.  
Gabriel Grigore