Zeci de primari şi consilieri din Cosenza vizitează Argeşul

de | 4.11.2010 14:34 | Politica si Administratie

O delegaţie formată din 35 de persoane, primari şi consilieri ai Provinciei Cosenza din Italia, se va afla săptămâna viitoare în Argeş. Deplasarea face parte din programul “Europa pentru Cetăţeni 2007-2013”, finanţat de UE, iar scopul proiectului derulat de “Asociaţia Solidaritatea Umană” Piteşti, în parteneriat cu Asociaţia Volare a San Stefano Rende-Italia, este de a încuraja înfrăţirile dintre comunităţi şi formarea brokerilor de twining. Este, altfel spus, o întoarcere a vizitei pe care primari şi promotori de proiecte din localităţile argeşene au făcut-o, la începutul acestei toamne, în Calabria. Delegaţia de argeşeni, condusă de consilierul judeţean Leonard Soare,  s-a aflat în provincia Cosenza în perioada  15-21 septembrie şi a avut  un program încărcat de întâlniri cu autorităţile locale, dar şi vizite în diferite locuri din provincie. În cadrul seminarului care a avut loc în Sala Oglinzilor a Palatului Provincial, preşedintele Cosenzei, Mario  Gerardo Oliverio, s-a arătat dornic să demareze o serie de schimburi social, economice şi culturale cu judeţul Argeş. “Este important, a declarat preşedintele Oliverio, schimbul de experienţă între actorii sociali,  un impuls pentru administraţia publică, o pârghie importantă pentru creşterea economică”. În perioada 7-14 noiembrie, primarii şi consilierii Provinciei Cosenza vor fi primiţi în cadru oficial la Consiliul Judeţean, unde va avea loc o prezentare a Master Planului pe turism al judeţului şi a programului Europa pentru Cetăţeni,  vor vizita multe dintre primăriile din Argeş şi vor vedea frumuseţile locurilor.    (M.B.)

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole


Loading RSS Feed