Acum două săptămâni, l-am ascultat, siderat, la emisiunea „Voi cu Voicu”, pe istoricul Mihai Manea expunând, ca pe o mare dezvăluire, relația dintre Zaraza, Zavaidoc și Cristian Vasile. Ce-i drept, emisiunea a fost una despre rolul amantelor în viața politică și istorică a țării. Ce căuta intercalarea lui Zavaidoc între regina Maria și Elena Lupescu, de pildă, nu știm, cert este că tot ce a spus istoricul despre legendarul interpret piteștean a fost fals.
Primul care a repus pe tapet legenda morții Zarazei este Mircea Cărtărescu. Celebrul scriitor, în „De ce iubim femeile”, arată că, fiind de-o frumusețe stranie, de Zarada (Minunata, în limba țigănească), se îndrăgostește Cristian Vasile, cel mai de seamă rival al lui Zavaidoc. „La Vulpea roșie toată lumea venea, spune corect Cărtărescu, pentru Cristian Vasile, așa cum Zavaidoc, altă glorie a momentului, făcea să prospere Îngerașul, faimosul local al Vioricăi Athanasiu”.
Între Cristian Vasile și Zavaidoc există o rivalitate, ca între oricare mari artiști. Cărtărescu a aflat însă că „Zavaidoc era cu bandele de la Bariera Vergului, conduse pe-atunci de Borilă. Le plătea ca să-l protejeze. Cristian Vasile își dădea obolul celor din Tei, de la Maica Domnului, frații Grigore. De mai multe ori guriștii se-ntâlniseră, însoțiți de malacii lor, și scoseseră cuțitele”.
Citește și Calinic donează Câmpulungului lucrările cumpărate de la regretatul Thury Ştefan
Din dragoste pentru Zarada s-a născut celebrul șlagăr „Zaraza”. Cărtărescu plasează acțiunea între anii 1942-1944, când „Zaraza” se afla pe buzele tuturor, vreme în care Cristian Vasile trăia fericit cu muza lui, iar Zavaidoc își… smulgea „perii de disperare în fața rivalului său prodigios”. Și, „pradă unei dezolante lipse de inspirație, fură o melodie de la Sinatra și fu prins”. Ce-i drept, Zavaidoc fusese „prins”, dar la Tighina, și dus la Odessa să-i cânte lui Ion Antonescu. Se vede că Mircea Cărtărescu nu știe că Zavaidoc le mai cântase soldaților români și în Primul Război Mondial. Dar urmează adevărata lovitură.
„Atunci apelă la Borilă de la Bariera Vergului. Tâlharul, cu un canin de aur și înțolit cu vestă cadrilată cum nu mai dădea voie nimănui să poarte, îl ascultă și-i explică sfătos că nu-l poate omorî pe Cristian Vasile. «Nu de alta, da-mi place și mie cum îi zice și-ar fi păcat de Dumnezeu». Și banditul, făcându-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se înnegrise de invidie, începu și el să fredoneze Zaraza. Mai bine să-i fie ucisă iubita.”
Astfel, pe 27 octombrie 1944, Zarada e ucisă mișelește de un om al lui Borilă. Cristian Vasile turbează. Zarada e incinerată, dar, după două zile, Cristian Vasile îi fură urna funerară din crematoriu! Presa vremii nu vorbește nimic, țiganii nici nu se incinerează, singurul interogat de Poliție pentru ucidere este chiar Cristian Vasile. Dar Mircea Cărtărescu își continuă povestea: „în fiecare seară, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mâncat câte-o linguriță din cenușa Zaradei. Când ultimele urme de cenușă de pe pereții urnei au fost înghițite, cântărețul și-a turnat terebentină pe gât, dar n-a reușit să moară. N-a făcut decât să-și ardă coardele vocale, terminând cu cântatul pentru totdeauna”. Din păcate, Cristian Vasile chiar a băut terebentină, dar în 1948, ducând ulterior o viață mizeră până la moartea sa (1985).
Istoricul Mihai Manea a preluat toate aceste bazaconii din cartea de ficțiune „De ce iubim femeile” și le-a promovat la tv. Cel puțin dacă termina volumul lui Cărtărescu! Acesta, la final, le… cere cititorilor „iertare pentru deformarea sfruntată a faptelor din, practic, fiecare povestire”.
Adevărul este că, în toamna lui 1944, când Zarada era ucisă, Zavaidoc se afla la Câmpulung-Muscel, bombardamentele anglo-americane din primăvara lui 1944 îi distruseseră casa din București, taraful se destrămase…
Citește și Interviu cu regizorul Matei Varodi: „Următorul spectacol este cel mai important”
Citește și Când tocmai pseudonimul îşi încurcă apartenenţa la un spaţiu
0 Comentarii