Fabio Della Vida s-a întâlnit cu părinții tenismanului la restaurantul „Cornul Vânătorului” și a acordat un interviu exclusiv „Jurnalului de Argeș”
„William Văsîi e un copil precoce, se mișcă natural, se vede că are talent”, spune agentul italian
William Văsîi are acum 12 ani, dar încă de la vârsta de 11 ani a început să câștige turnee Tennis Europe, organizate pentru vârsta de 12 ani, fiind singurul jucător din lume cu o astfel de performanță. Numai în ultimele 2 luni a participat la 4 turnee Tennis Europe de categoria 1, la Arad, Porto San Giorgio, Trieste, Koblenz și le-a câștigat pe toate patru la simplu, unde nu a pierdut decât un singur set. De altfel, William are cel mai mare UTR ( Universal Tennis Rating) din Europa , aproape 9, la vârsta lui.
Aceste performanţe, ca și cele din trecut, au stârnit interesul mai multor agenții de tenis cu reputație și rezultate remarcabile, printre care și agenția Starwing Sports Management Limited, cu ajutorul careia Jannik Sinner a progresat de-a lungul timpului devenind lider mondial în acest sport și recent câștigător al Wimblendon 2025.
Ca urmare, dl Fabio Della Vida, reprezentantul agenției ce l-a format pe jucătorul nr 1 mondial, Jannik Sinner, și-a alocat două zile pentru a se deplasa pentrut prima dată în România, în vederea semnării unui contract de reprezentare a tânărului William Văsîi.
Întâlnirea a avut loc la Pitești, orașul unde a locuit William Văsîi până în toamna anului 2024, iar discuțiile s-au purtat la Complexul Turistic „Cornul Vanatorului” din pădurea Trivale.
Domnule Fabio Della Vida, de cât timp sunteți în business-ul acesta?
– Începând din 1985-1986. Tatăl meu a fost directorul unui turneu de tenis din Roma, vreme de 25 de ani, așa că pot spune că m-am născut în sportul și industria aceasta, nu am luat-o de la zero.
Sunteți cunoscut drept agentul care l-a descoperit pe Iannik Sinner, actualul nr 1 mondial.
– Da, e corect, informația e una publică.
„Mi-a fost suficient un singur turneu și doar 2 minute ca să-mi dau seama de calitățile lui William Văsîi”
L-ați urmărit pe William Văsîi la ultimele lui două turnee în Italia, la Porto San Giorgio și Trieste. Ce calități care v-au determinat să veniți la Pitești ați identificat la el?
– Mi-a fost suficient un singur turneu ca să îmi dau seama de calitățile lui. M-a convins după două minute, din momentul în care l-am văzut lovind mingea. William joacă natural, se vede că are talent. Sunt lucruri mai greu de explicat, dar atunci când vezi ceva special la un jucător, o simți. Începând de la atitudine, la tehnică și la modul natural în care se mișcă.
Cum l-ați caracteriza pe William Văsîi în câteva cuvinte? De exemplu, despre Sinner ați spus că v-a impresionat din primul moment în care l-aţi cunoscut fiindcă v-a privit direct în ochi.
– Sincer, și William Văsîi are aceeași calitate referitor la privitul în ochi. Asta înseamnă că are caracter, are personalitate, are putere. Legat de calitățile unui jucător de tenis, 20% se văd în teren, restul de 80% trebuie să le simți, să-l cunoști foarte bine pe jucător. Ține de ceea ce este el cu totul, educație, familie, antrenamente, prieteni, școală, absolut toate celelalte. Iar William m-a convins că are aceste calități.
La 12 ani, cât are William Văsîi, e vârsta optimă să preiei, ca agent, un tânăr jucător de tenis?
– La fiecare jucător e diferită vârsta. Nu există o știință în a ghici vârsta la care trebuie să accelerezi cu un junior. William Văsîi, da, e un jucător precoce. Dar pentru a deveni campion, 97% contează ce face jucătorul în teren, iar 3% contează echipa din jurul lui, adică antrenorul, părintele, totul. Ca să fiu mai clar, ca să devii campion la Wimbledon ai nevoie de toate procentele, deci și de cele 3%.
Citește și William Văsîi, în elita mondială a tenismenilor sub 12 ani
Citește și Piteşteanul William Văsîi, dublu campion la un turneu de tenis din Germania

„Părinții lui William sunt oameni normali, echilibrați”
Cu ce gânduri și cu ce ofertă de reprezentare, pentru William Văsîi, ați venit la Pitesti?
– În ceea ce privește oferta, ea este confidențială, deocamdată. Dar vă pot spune că plec de la Pitești cu o impresie foarte bună. Sigur, prima impresie a fost când l-am vazut jucând în Italia. Cea de-a doua mi-am format-o după ce i-am cunoscut părinții, mediul în care s-a format și unde a primit o excelentă educație. William se comportă natural, la fel și când joacă tenis și când se află acasă, în mediul lui, iar ăsta e un semn foarte bun. Ca agent, pun mare preț pe modul în care este crescut și educat copilul de către părinți. Educația pe care o primește, mediul în care trăiește sunt foarte importante pentru viitorul lui ca sportiv. Referitor la părinții lui William, sunt oameni normali, echilibrați, nu sunt genul de părinți care să-ți spună încă de la prima întâlnire „Știi, copilul nostru e cel mai bun jucător de tenis din lume!”
Au fost situații în care părinții, după ce copilul lor a ajuns la un anumit nivel, au considerat că pot gestiona ei singuri cariera copilului, devenind antrenori, manageri. Cum vedeți această situație?
– Sigur, e bine ca părinții să urmărească îndeaproape cariera copilului pentru ca el să-și împlinească visul. Însă, uneori, în tenis e ca la dentist. Dacă te doare dintele, mergi la dentist și acesta îți recomandă să scoți dintele. Sau schimbi dentistul cu unul care decide că trebuie păstrat dintele fiindcă așa au vrut părinții. Uneori, e mai bine să asculţi dentistul, nu părintele. Cel mai bun prieten al tatălui meu era un celebru antrenor de fotbal din Roma, a condus o perioadă și naționala Italiei, între 1974-1977, Fulvio Bernardini se chema. Și într-o seară la cină, la noi acasă, i-a spus lui tata: „Știi, noi cei care antrenăm în jocurile cu mingea, suntem și foarte norocoși, dar și foarte ghinioniști. Suntem norocoși fiindcă sporturile cu mingea sunt foarte populare, ori asta ne aduce faimă si bani. Dar suntem ghinioniști pentru că, în jocurile cu mingea, toată lumea crede că se pricepe și știe ce e de făcut. Ba că jucătorul nu lovește suficient de tare mingea sau că nu o lovește sus, ba că nu are plasament sau viteză. Sunt mulți care se cred experți, însă foarte puțini care înteleg despre ce e vorba cu adevărat.
Până la acest nivel, la care l-aţi văzut dvs, pe William Văsîi l-a adus Corneliu Enache, cel care l-a descoperit și format. Pe Will, ca și pe Jacqueline Christian, care e acum în primele 50 jucătoare ale lumii. L-ați cunoscut pe dl Enache, ați vorbit cu el?
– Corneliu e un antrenor foarte bun și are rezultate. E adevărat că important e ce face jucătorul în teren, însă Corneliu Enache a dovedit că este un foarte bun antrenor pentru faptul că a propulsat-o pe Jaqueline Christian în primele 50 jucătoare din tenisul mondial.
Știti că William Văsîi are rezultate foarte bune la școală, învață la una dintre cele mai apreciate școli din România, respectiv British School Of Bucharest. Cum se împacă tenisul de performanță cu școala și cum vede industria acest lucru?
– Este greu, dar nu imposibil, să le faci pe amândouă. E dificil să duci la un nivel foarte înalt, atât școala, cât și o carieră în tenisul profesionist. Însă am un exemplu, pe croatul Mario Ancic, care a performat în ambele domenii. A ajuns, în 2006, nr. 7 mondial ATP, l-a învins pe Federer, dar un accident l-a obligat să se retragă la doar 27 de ani. A mers foarte bine în paralel și cu școala, a ajuns bancher în USA și azi e multimilionar.
„Marile orașe sunt haotice, Piteștiul e un oraș liniștit și civilizat”
Ultima întrebare. Ce impresie v-a făcut Piteștiul?
– Sincer, am fost puțin îngrijorat înainte de a veni fiindcă nu știam prea multe despre orașul dvs. Doar ce știam din povestirile mamei lui Will la turneele din Italia, care îmi tot spunea cât de frumos și liniștit e locul și ce oameni minunați voi întâlni. Într-adevăr, venind aici, m-am convins că e un loc foarte liniștit, foarte frumos, cu oameni foarte primitori. Marile orașe sunt haotice. Piteștiul e un oraș liniștit și civilizat, iar William a devenit, iată, prin rezultatele lui în tenis, un foarte bun promotor al lui. Iar acest loc unde ne-am întâlnit pentru interviu (complexul „Cornul Vânătorului”, proprietatea lui Gheorghe Văsîi, tatal lui William, n.n.) este unul minunat, este situat într-o pădure, unde totul este verde și foarte curat.
Mariana Văsîi: „Urmează să stabilim forma finală a contractului şi să-l semnăm”
„Ni s-a înmânat un contract de reprezentare, urmând ca noi, părinții, să-l studiem și să-l ajustăm, dacă vom considera necesar. Doleanțele noastre sunt ca William să reprezinte în continuare România în competițiile internaționale, să continue cu antrenorul care l-a format, dl Cornel Enache, și să ne aliniem interesele împreună cu agenția, cu unicul scop ca Will să progreseze permanent în acest sport. Sigur, au fost discuții și despre sponsorizări de către companii ce dețin branduri internaționale. Urmează să stabilim forma finala a contractului și să-l semnăm.”, ne-a spus mama lui William.
Citește și William Văsîi, noi performanţe la tenis. Dublu campion la categoria 12 ani, deşi are 9 ani
0 Comentarii