Web Analytics

articol scris miercuri, 28 iunie 2023

Un sportiv piteştean de mare viitor. William Văsîi – dublu vicecampion naţional la tenis, categoria 10 ani

În perioada 17-22 iunie, la Centrul Național de Tenis din cadrul Federației Române de Tenis au avut loc Campionatele Naționale Individuale U10, la care un piteștean a obținut două titluri valoroase. Este vorba despre William Nikolas Văsîi, care a ocupat locul doi atât la simplu, cât și la dublu, acolo unde a jucat finala alături de Andrei Griguță. În toate meciurile, Will a jucat accidentat la umăr, după un mic incident petrecut cu o zi înainte de Naționale. Cele două titluri de vicecampion național sunt extrem de valoroase, dat fiind faptul că și Simona Halep, la vârsta ei, a cucerit argintul la U10. Vicecampionul național la tenis este antrenat de profesorul Corneliu Mario Enache, la Clubul „Enache International Tennis Academy”, și joacă cu adversari mai mari ca vârstă decât el.

De menționat că William Văsîi a jucat la categoria de zece ani încă de când avea opt ani și are numeroase titluri și premii în palmares, finale jucate și turnee câștigate nu doar în țară, ci și peste hotare, despre care Jurnalul de Argeș a mai scris în anii trecuți. La festivitatea de premiere de la Campionatele Naționale Individuale U10, președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a spus: „Am văzut aici copii valoroși și vreau să îi felicit atât pe ei, pentru modul cum au jucat, cât și pe părinți și pe antrenori pentru susținere și pregătire. Unele dintre loviturile copiilor semănau cu cele pe care le vedem la televizor, la mari jucători, dar trebuie să nu punem o prea mare presiune pe acești copii, pentru a avea rezultate și mai târziu”.

Citește și Tensimenul piteştean William Văsîi, vicecampion în turneul din Florida

Citește și William Văsîi, nr. 1 la categoria 10 ani, în clasamentul Federaţiei Române de Tenis

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deputat Tudor Ionescu: „Preţul energiei pune în pericol Dacia şi locurile de muncă din Argeş!”

În calitate de Deputat de Argeș, am datoria să vorbesc deschis despre un pericol care amenință direct județul nostru. Directorul […] Citește!

Senatorul Mihai Coteţ, dialog cu Ambasadorul Indiei în România

Senatorul PNL de Argeș, Mihai Coteț, s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu Ambasadorul Indiei în România, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra.„Un […] Citește!

Medalion cultural, la Centrul Cultural Piteşti

Miercuri, 23 septembrie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții a Centrului Cultural Ptești, are […] Citește!

Hai cu anticipatele!

Poate că doar o resetare a clasei politice, cernută prin sita unor alegeri anticipate, e soluția să ieșim din criza […] Citește!

Pastila de frumos. Primarul Cristian Gentea sădeşte a 50-a „Simfonie a Lalelelor”

Am retras din drumul spre publicare pastila pe care o redactasem, din ciclul „Istorii despre Simfonie”, determinat de un eveniment […] Citește!

Bolnavi şi… bolnavi. Viril întârziat sau senil?

Cred că obsesiile sexuale l-au dominat din tinerețe. Dar acum, când are 78 de ani, oricât s-ar lăuda cu virilitatea […] Citește!

Incendiu la o creșă din Pitești. Zeci de copii au fost scoși afară

Un părinte ne-a sersizat, miercuri, 23 septembrie, că la o creșă din Pitești, unde se află și copilul său, a […] Citește!

Lecția de drept. Dreptul la o pensie corectă – Decizia ÎCCJ nr. 41/2026 și ce înseamnă ea pentru pensionarii români?

Un principiu juridic obligatoriu, pronunțat în primăvara acestui an de instanța supremă, extinde semnificativ sfera controlului judiciar în materia contestațiilor […] Citește!

Pitești. Terenuri de sport de la 6 școli, gata reabilitate

Miercuri, 23 septembrie, primarul municipiului Pitești Cristian Gentea împreună cu Dumitru Tudosoiu, Inspectorul Școlar General, profesor de sport și consilier […] Citește!

Dumitru Tomescu – director Dacia şi AUTORO: „M-a podidit plânsul. Zona unde am muncit peste 30 de ani dispăruse” (2)

C.R.: Să revenim la repartiție… D.T.: Da, am ajuns la dl Popa Octavian, s-a uitat pe hârtie și mi-a spus […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialog interdisciplinar: perspective asupra identităţii, adaptabilităţii şi sensului în era inteligenţei artificiale în rândul tinerilor (2)

Preot Prof. Dr. Psiho-Oncolog Rafael Vintilă: Într-o lume în care AI poate răspunde la aproape orice, cum îi învățăm pe […] Citește!

Sfatul psihologului. Viaţa pe care o trăieşti pentru alţii

Carl Rogers, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste, a descris cu decenii în urmă mecanismul din spatele vieților trăite pentru alții. […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Hai cu anticipatele!

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete