Web Analytics

Vulturești: Societate comercială amendată conform Legii 171/2010 privind contravenţiile silvice

de | 14.10.2020 17:12 | Actualitate

 

În ziua de 13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Hârtiești, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la o societate comercială cu sediul în localitatea Vulturești, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea și depozitarea materialului lemnos.

Din verificări s-a constatat faptul că reprezentantul societății verificate nu a evidențiat corect materialul lemnos primit în depozit și cel expediat, iar verificarea provenienței și consemnarea în evidențe a intrărilor și expedierilor de material lemnos nu era conformă reglementărilor în domeniu.

Ca urmare a neregulilor constatate, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amenzi în valoare totală de 22.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravenţiile silvice. Totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare valorică a cantității de aproape 180 de metri cubi de material lemnos, expediat cu aviz de însoțire din care nu rezultă proveniența legală, respectiv expediat fără aviz de însoțire, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii