„Mi-au rămas în minte imaginile acelea cu bombardamente”, spune studenta ucraineană refugiată la Pitești
Numărăm a 175-a zi de război și peste un milion și jumătate de ucraineni care au trecut granița României din februarie și până în prezent. La nici o săptămână după ce începuse măcelul din Est, făceam cunoscută povestea Vladei, refugiata sosită la Pitești cu mama și cele două surori.
Ca o retrospectivă, Vlada e studentă la Jurnalism la UPIT, iar de când a fugit de război, destinul i-a rezervat două suprize. După articolul nostru, Vlada a fost angajată ca translator la cunoscuta companie de cablaje ”Leoni” și, în paralel, meditează o familie de refugiați ucraineni stabilită la Dan Titică, un domn din Pitești, care ne declara într-un articol anterior că, deși „noi am avut o percepție a Ucrainei mai ciudată, cu mafioți (…), acum am descoperit că, de fapt, peste tot oamenii sunt buni și de treabă”.
Am vorbit din nou cu Vlada, care se află, încă, între coșmar și realitate. Spun coșmar și realitate pentru că, din când în când, mai merge acasă, în Ismail, regiunea Odessa, pentru a-și vedea tatăl-pompier, mama, surorile și bunica. Apoi revine în România, la realitate sau la liniște. Chiar în iunie Vlada a fost să-i viziteze pe ai ei. „Sunt triști!”, mi-a spus atunci când am întrebat-o despre ei. „Am fost acasă prin iunie, imediat după sesiune. E trist totul, nu s-a schimbat situația. La noi în zonă (satul Ismail, regiunea Odessa, n. red.) se tot dau bombe. Deocamdată… Văd că Odessa se bombardează mult. La fel e și zona aceea din Insula Șerpilor. Se auzea gălăgie de acolo. Spre noi se trimiteau rachete, dar există sistemul acela care le împiedică. Una peste alta, mă bucur că i-am văzut pe ai mei, dar, pe de altă parte, mi-au rămas în minte imaginile acelea cu bombardamente. Asta e”.
„Au cam fost inundații și ni s-au distrus serele”
„Nicio media nu prezintă ceva mai verificat decât ceea ce am văzut cu ochii noștri”, povestește Vlada, în continuare, despre scenariile de război. „Ai mei sunt triști, dar ce să facă?! S-au obișnuit și nimic nu mai e nou. Evită să mai citească știrile, media, pentru că mai rău se sperie. Nicio media nu prezintă ceva mai verificat decât ceea ce am văzut cu ochii noștri. Lumea încearcă să evite noutățile, pentru că își iese din minți. Nu mai vrea să creadă. În plus, ai mei sunt triști, pentru că în zona noastră, în ultima vreme, au cam fost inundații și ni s-au distrus serele. Știi că ți-am spus că aveam căpșuni, struguri gata să se coacă. S-au cam distrus, iar ei mai trăiau și din asta, mai vindeau fructe, legume”.
„Și eu sunt tot ca ei, lucrez, sunt departe de familie”
Mergând pe principiul că, dacă faci bine, acesta ți se va întoarce înzecit, Vlada mi-a spus că a ajutat-o pe una dintre refugiatele pe care ea le medita, propunându-i să se angajeze tot la ”Leoni”. În plus, Vlada locuiește acum la același domn Dan Titică, cel care i-a oferit încă de la început o oportunitate de a lucra ca meditator.
„La muncă încă mai vin ucraineni. Chiar și săptămâna trecută a mai ajuns un grup de refugiați, dacă nu mă înșel. Se plâng la mine… Foarte multă istorie am auzit, dar nu pot să-i ajut cu nimic, pentru că n-am nicio valoare. Și eu sunt tot ca ei, lucrez, sunt departe de familie. Rămân în continuare în România, pentru că acasă nu am ce să fac, nu e nici loc de muncă, nici distracție, situația e așa cum e. Apropo, eu încă meditez refugiații și m-am mutat la domnul Dan și la soția lui acasă. Foarte de ajutor mi-au fost. Iar mamei refugiate i-am propus să se angajeze și ea la ”Leoni” și a acceptat. M-am gândit că-i fac un bine. Câștigă niște bani și e bine pentru ea, fiindcă mai vorbește cu ucrainenii care vin acolo. Își mai spun durerile, dorurile. Altfel e cu ei. Să știi că ce-mi place mult aici e că, uite, câștig un ban, am unde dormi, am ce mânca. Foarte drăguți ați fost voi toți!”, spune Vlada.
0 Comentarii