Șantierele patriei câmpulungene sunt inspectate acum de primărița Elena Lasconi, aceasta anunțând derularea unor lucrări edilitare în întreg municipiul. Și se referă la cele executate cu ADP-ul propriu, că, în rest, e cam liniște, marii constructori având alte priorități care nu coincid cu cele ale câmpulungenilor sau ale primăriței. Iar alergătura dintr-un capăt în altul al orașului este ostoită rar, dar plăcut. Adică la un joc de table. Pensionarii din Vișoi s-au trezit vineri provocați la aruncarea zarurilor chiar de către Elena Lasconi. Pe băncuțe, sub umbrar, jocul s-a încins și este inutil de precizat cine a câștigat, fiindcă se știa dinainte de alegeri, pardon, de debutul meciului de table.
Cătălin Ioan Butoiu




0 Comentarii