Web Analytics

Vizită pe șantierul de la SJU Pitești. Se extinde compartimentul de Primiri Urgențe

de | 6.10.2022 14:35 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, însoțit de experți din cadrul Consiliului Județean Argeș, a făcut astăzi o deplasare pe șantierul unde au început lucrările pentru extindere și dotarea spațiilor de la Urgențe și amenajarea incintei spitalului. Investiția, în valoare de 12,9 milioane de lei, este finanțată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

„Am făcut astăzi o vizită pe șantierul de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde are loc extinderea compartimentului de Primiri Urgențe. Este vorba despre un proiect pe fonduri europene în valoare de 12,9 milioane de lei. Am venit să vedem care este stadiul lucrărilor, ținând cont că în execuție am întâmpinat anumite dificultăți după ce, cu ocazia săpăturilor, au fost descoperite anumite cabluri și conducte care trebuie relocare. Împreună cu dirigintele de șantier, proiectantul și executantul, s-au rezolvat aceste probleme. Am discutat și despre termenele privind derularea contractului și am fost asigurați că vor fi respectate”, a subliniat Marius Nicolaescu, vicepreședintele CJ Argeș. 

Citește și Uzina Dacia mărește valoarea tichetelor de masă

Proiectul are rolul de a îmbunătăți calitatea îngrijirilor spitalicești de urgență din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Se vor extinde spațiile medicale la nivelul demisolului prin realizarea unui spațiu de resuscitare cu două paturi, spațiu de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, grupuri sanitare pentru personal și se va realiza o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer Tomograf și echipament Reuntgen pentru radiografii.
La nivelul parterului se propun următoarele spații destinate personalului medical: o sala de întâlniri colective, birou medic șef UPU, birou asistent șef UPU, cameră de odihnă, cameră de gardă, vestiare și grupuri sanitare și un spațiu tehnic.


„Se va reamenaja o suprafață de cca. 95,65 mp (clădire C1, corp F – 89,36 mp și extindere UPU existentă – 6,29 mp) din cadrul construit al clădirii C1. Schimbările propuse au rolul de a fluidiza circulațiile și legăturile cu noua extindere UPU. De asemenea, se cere și amenajarea incintei spitalului din partea sudică a acestuia”, a transmis Consiliul Județean Argeș. 

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *