Web Analytics
scris joi, 06.08.2020

Virgil Baciu: „N-ar fi imposibil să realizăm o medie anuală de 125 km de drumuri asfaltate”

Candidatul PMP la funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Virgil Baciu, în prezent primar al comunei Corbi, şi-a pus în dezbatere publică oferta electorală pentru alegerile locale din această toamnă. Astfel, Virgil Baciu promite că, în cazul în care va fi ales de către argeşeni în fruntea județului, va moderniza în mandatul său nu mai puțin de 500 de kilometri de drumuri județene.
Virgil Baciu: „Consider că prin gospodărirea judicioasă a resurselor şi mobilizarea corespunzătoare pentru muncă a angajaţilor de la D.J., n-ar fi imposibil să realizăm o medie anuală de 125 km de drumuri modernizate prin asfaltare. Practica instituită, care a devenit tradiţională, prin bugetarea anuală a unor lucrări ce-şi aşteaptă finalizarea la Paştele Cailor, ca să mă exprim plastic, este inacceptabilă şi va deveni istorie în mandatul meu, dacă voi fi ales! Eu sunt convins că o schimbare de strategie şi de mentalitate, însoţită de măsuri judicioase, prin care să se renunţe la comodităţile şi lâncezeala actuală şi să se utilizeze corect resursele materiale, umane şi dotările de care dispun Drumurile Judeţene, ar putea rezolva extrem de multe probleme. Asta presupune voinţă politică şi consecvenţă, calităţi care fie au fost anesteziate, fie le lipsesc factorilor responsabili la ora actuală!”.
M.S.

Virgil Baciu: „N-ar fi imposibil să realizăm  o medie anuală de 125 km de drumuri asfaltate”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...