Web Analytics
scris vineri, 14.01.2022

Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeş, despre negocierile cu jucătorii: „Nu putem să fim jucaţi pe degete de nişte impresari care nu au nimic omenesc, singurul lor scop esenţial fiind banul”

Cum comentați rezultatul din meciul amical cu CS Mioveni, scor 3-1 pentru FC Argeș?

– Goluri marcate de Jafar, Palic și Ișfan, joc bun de antrenament, în care toți fotbaliștii au jucat, antrenorii au încercat să arate la ce nivel sunt jucătorii cu pregătirea în acest moment, totul în regulă, s-a integrat toată lumea, puține probleme de lot, cu excepția celor care vor trebui să sosească, și cam atât. Nu am vrut să vedem un scor fluviu, interesul a fost să jucăm și să vedem la ce nivel de pregătire se află toți componenții echipei.

Viorel Tudose, sponsorul principal de la FC Argeş, despre negocierile cu jucătorii: „Nu putem să fim jucaţi pe degete de nişte impresari care nu au nimic omenesc, singurul lor scop esenţial fiind banul”

Vorbeați despre cei care vor veni. La ce anume vă referiți?

– Suntem în discuții cu trei jucători în acest moment. Sperăm ca până la finalul săptămânii să avem cel puțin doi dintre ei rezolvați.

Puteți să spuneți și numele lor?

– Nu putem să spunem numele lor, pentru că sunt jucători pe care îi doresc și alte echipe din Liga I.

Citește și Jimmy de Jonghe a plecat de la FC Argeș

„Suntem în discuții cu un jucător român și doi străini. Eu și Cristi Gentea facem negocierile”

Sunt jucători români sau străini?

– Unul este român și doi sunt străini. Atât pot să vă spun. Eu și Cristi Gentea facem negocierile și sperăm ca în curând să avem o veste bună pentru iubitorii fotbalului din Pitești.

Ce ne puteți spune despre plecările de jucători?

– Pițian a plecat încă din decembrie anul trecut, când și-a reziliat de comun acord contractul, De Jonghe și el a înțeles că trebuie să-și caute o altă echipă și ne-am despărțit în condiții amicale. Niciodată să nu spui niciodată, nu știi niciodată de ce jucători o să ai nevoie. Am plătit la zi absolut toate drepturile bănești ale respectivilor jucători. Avem un singur loc liber în echipă, cel pe care l-a deținut Pițian. Normal ar fi să vină un fundaș central, dar considerăm că aici suntem acoperiți pentru acest campionat și ne vom axa pe jucători de atac, de partea a doua a terenului, un mijlocaș, aripă și vârf de atac.

S-au plătit clauze pentru rezilierea celor două contracte?

– S-au plătit conform înțelegerilor, adică toată lumea este mulțumită. Noi că nu mai plătim niște jucători care nu mai voiau să joace și nu își găseau locul în lotul lui FC Argeș și ei că și-au încasat niște sume și sunt liberi să plece la alte echipe.

Citește și Viorel Tudose, sponsor FC Argeş: „Toată lumea spunea că Lupeta este extraordinar, dar iată că nu-i chiar aşa”

„Vom propune rezilierea contractelor unor jucători după ce vom reuși respectivele transferuri”

Mai există vreun jucător care intenționează să plece?

– Nu cred că intenționează nimeni să plece, pentru că acționarii, în special Primăria Municipiului Pitești, prin Cristi Gentea, au făcut toate demersurile ca toți jucătorii să aibă salariile plătite la zi. FC Argeș este un loc călduț, chiar dacă salariile nu sunt atât de mari cum se vehiculează pe la CFR Cluj sau Universitatea Craiova. Vom propune rezilierea contractelor unor jucători, după ce vom reuși respectivele transferuri. Vom reuși un transfer, vom elibera un jucător și așa mai departe, de comun acord cu ceilalți jucători, jucători care nu au dat un randament foarte bun pentru FC Argeș în turul acestui campionat. Să sperăm că, începând din 21 ianuarie, vom vedea un FC Argeș puțin înnoit ca nume și sper ca mulți dintre jucătorii care nu au demonstrat în turul acestui campionat să-și găsească locul în echipă și să demonstreze că sunt jucători pe care Argeșul se poate baza.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Dacă Argeşul nu ar fi pierdut nişte puncte copilăreşte, ar fi fost pe locul trei…”

„Avem același impresar la Anton Palic care a negociat pentru Malele. Sper, totuși, să rămână jucătorul nostru”

Care este situația lui Palic, având în vedere că deja era anunțat la o echipă din Albania?

– Au fost niște discuții cu Anton Palic. Trebuie să spunem că aici avem același impresar, la Anton Palic, care a negociat pentru Malele. Lui Palic i s-au dat niște drepturi salariale în avans, el nu a mai plecat, nu cred că acum este în interesul nostru să plece. Antrenorii Prepeliță și Ianovschi gândesc strategia și în funcție de jucătorii care se află în aceste zile în cantonamentul de la Mogoșoaia, pentru că va fi foarte ușor să zicem că aducem niște jucători care, din experiența anilor trecuți, s-au dovedit a nu fi bine pregătiți. Ne trebuie jucători direct pregătiți, pentru că intrăm direct în campionat într-un meci destul de greu pentru noi, chiar dacă situația de la Dinamo nu o arată. Chiar dacă vom face acele transferuri de care vorbeam, nu cred că acești jucători, poate cu excepția celui român, să poată evolua la un nivel ridicat din punct de vedere al pregătirii, nu că ei nu ar fi buni. Le vor trebui câteva zile de acomodare… Palic sper să rămână jucătorul nostru, sper ca dl impresar, căruia nu îi dau numele, pentru că nu îmi face plăcere, și care este un impresar care nouă ne-a creat foarte multe probleme în ultimul timp, să nu găsească din nou cine știe ce tertipuri. Anul acesta vom fi foarte acizi la adresa impresarilor. Trebuie toată lumea să înțeleagă că trebuie să respecte o echipă. FC Argeș este o echipă care respectă, dar care vrea la rândul ei să fie respectată. Vreau să fim respectați indiferent de numele impresarului, pentru că nu suntem groapa de gunoi a nimănui, nu suntem aici să fie aduși jucători doar ca să se ridice și după ce se ridică să fie luați, duși și amețiți cu sume mari la alte echipe. FC Argeș este FC Argeș și va rămâne FC Argeș și va demonstra că este o echipă care anul acesta va face o figură frumoasă. Nu putem să stăm la mâna impresarilor. Este și vina noastră, pentru că nu avem centrul nostru de copii și juniori care să ridice jucători. Într-adevăr, ca să revin, Palic era cu un picior plecat la o echipă din Tirana, Albania, dar transferul a picat și antrenorii noștri l-au și introdus pe Palic în pregătirea echipei. Sper să nu se pună problema plecării lui Palic, mai ales că a demonstrat dorință de joc. Nu putem să fim jucați pe degete de niște impresari care nu au nimic omenesc, singurul lor scop esențial fiind banul. Înțeleg că toată lumea are nevoie de bani, dar la FC Argeș vor veni impresari care vor respecta clubul acesta.

„Sper să aducem Cupa României anul acesta la Piteşti”

Un scurt mesaj la început de an 2022?

– Sper să avem un an deosebit, sper să aducem al treilea trofeu în tribuna clubului FC Argeș după cele două titluri de campioană, sper să aducem Cupa României anul acesta la Pitești și sper ca toți suporterii să trăiască din plin această victorie.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Ne trebuie doi jucători de gol. Dacă nu-i găsim, play-off-ul va fi o fata morgana”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită