# Care ar fi concluziile dv. la finalul campionatului?
– A fost un campionat bun pentru noi, în care s-a atins obiectivul, și anume rămânerea în Liga I. Chiar dacă de pe ultima poziție, deși la un moment dat am visat frumos. Am visat să jucăm într-o cupă europeană… Probabil că obiectivul fiind acesta, și anume rămânerea în prima ligă, nu s-a putut mai mult. Chiar dacă s-a schimbat de trei ori conducerea tehnică, a rămas acest obiectiv de salvare de la retrogradare în mintea jucătorilor. Așa că, practic, după atingerea obiectivului, jucătorii au ajuns să fie liniștiți, să nu îi mai intereseze altceva. Ați văzut cum s-au desfășurat ultimele trei meciuri…
Ar fi fost frumos să îndeplinim obiectivul cu accederea în play-off, dar asta a fost să fie! În rest, a fost un campionat bun, un campionat în care am avut mână bună, eu și primarul Cristi Gentea, când am ales cuplul de antrenori Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi. Răspunzător pentru rezultatele echipei, repet, este Andrei Prepeliță. El a reușit să strângă 31 de puncte în sezonul regulat, ceea ce este foarte bine. Odată rămași în prima ligă, ultimele trei etape, practic, nu au mai contat. În concluzie, a fost un campionat care a dat un viitor mare antrenor al României, pe Andrei Prepeliță, un antrenor care sper să-și termine studiile cât mai repede și să emită pretenții de a antrena multe echipe cu blazon. De ce nu, chiar și naționala României!?
A fost un campionat care a arătat că Argeșul încă trăiește prin fotbal, un campionat care a arătat că putem încă să mai dăm jucători de excepție în fotbalul românesc și l-aș numi aici pe Șerban, care, pe mine, deși alții văd alți jucători buni la FC Argeș, m-a impresionat. Eu văd trei jucători de excepție în acest campionat scoși de FC Argeș, și anume Șerban, Tofan și Turda. Trei jucători de care fotbalul românesc va mai auzi și mă bucur că unul este și piteștean, și mă refer la Tofan. Cred că cei trei, împreună cu alți jucători, vor constitui scheletul unei viitoare echipe care va reuși să facă performanță în fotbalul românesc.
A fost un campionat pe care l-am început greu, în care am demonstrat că suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului, un campionat în care trebuie să spunem că a apărut acest Malele, un jucător care a reușit să marcheze 18 goluri în timpul campionatului, un jucător destul de bun pentru fotbalul românesc. Nu știu dacă va reuși să facă performanță și la alte cluburi, dar pentru fotbalul românesc este un jucător bun. Cred că el și-a atins un maxim de formă la FC Argeș și mă bucur pentru acest lucru. Acestea sunt plusurile, dar avem și minusuri. Am învățat și la partea de echipă, dar și la modul în care am reușit să aducem jucători pe parcursul desfășurării campionatului. Până la urmă, cu plusuri și minusuri, a fost un campionat bun, pentru că ne-am îndeplinit obiectivul, pentru că, iată, avem trei jucători de excepție și un antrenor de mare viitor.
„Mediop nu o să mai semneze cu FC Argeș, nu mai intră în vederile noastre”
# Care mai este situația contractelor jucătorilor?
– 11 jucători au semnat cu FC Argeș, jucători esențiali în mecanismul echipei. Sperăm să semneze și ceilalți în perioada următoare. Nu trebuie să ne aruncăm așa… Eu sunt adeptul salariilor rezonabile în fotbalul românesc și când spun asta știți foarte bine că salariul cerut de unii jucători a fost exagerat. Nu au primit acești bani la alte cluburi, pentru că au încercat să semneze acolo, iar acum se întorc la FC Argeș. Asta este, o să vedem ce vom face! Au semnat fundașii Tofan, Turda, Boldur și Mușat, portarul Greab și mijlocașii Șerban, Mezza Coli, Palic și Ișfan. În rest, o să vedem care este treaba cu Malele și cu Cristi Dumitru. Mediop nu o să mai semneze cu FC Argeș, nu mai intră în vederile noastre. O să vedem cu fundașul De Jonghe, dacă mergem pe mâna lui sau o să venim cu altă alternativă. Croitoru este al nostru, Micle este al nostru. Să vedem ce jucători tineri vor fi și, în principiu, cred că până în data de 15 iunie o să definitivăm lotul.
„I-am oferit lui Malele media dintre 15.000 și 40.000 de euro lunar, plus 150.000 euro la semnătură”
# D-le Tudose, este adevărat că FC Argeș i-ar fi oferit lui Malele un salariu de 15.000 de euro lunar, iar jucătorul a cerut 40.000 de euro?
– Nu este adevărat. Eu am fost la primele două negocieri cu Malele, prima negociere s-a făcut chiar în biroul meu. Este vorba undeva de media dintre 15.000 și 40.000 de euro. Acesta a fost salariul oferit de FC Argeș, plus 150.000 de euro la semnătură. Haideți să dăm cărțile pe față și să spunem că Malele a cerut 250.000 de euro la semnătură. Aici nu ne-am înțeles. Eu nu am fost de acord și, din acel moment, nici nu am mai participat la vreo negociere sau discuție, considerând exagerate pretențiile financiare ale acestui jucător.
Eu nu pot să accept să dau niște bani, niște salarii unor jucători, când ceilalți au alte salarii. S-a și văzut că nu va obține acești bani nici de la alte cluburi. Aici au intervenit impresarii. Lumea poate nu avea încredere în ce am spus eu, când am spus…! Nu e posibil să schimbi trei rânduri de impresari… Aici au speculat impresarii, că este în vârf de formă, într-adevăr. Dacă noi eram inteligenți la început și puneam o clauză financiară de X euro, nu aveam aceste discuții acum, în acest moment. Nu am fost inteligenți, nu am știut, nu putea să riște nimeni când l-am adus…
Uitați-vă că în același avion cu Malele a venit și Marakis, care a jucat foarte puțin. Asta este viața… Te mai și păcălești! Impresarii au stricat totul, iar el, dacă el era un tip corect, putea să spună că semnează pe atât și, dacă primește o ofertă de plecare, să i se dea drumul pe o anumită sumă. Eu așa o vedeam… Acum, ce văd eu nu mai are importanță. Chiar am fost dezamăgit total și chiar nu îmi plac aceste lucruri. FC Argeș a demonstrat că a fost unul dintre puținele cluburi care și-a plătit jucătorii, pe toți, așa cum i-a luat, cu bunele și cu relele lor. Poate că din această cauză și impresarii și jucătorii au încercat să sară puțin coarda.
„Obiectivul va fi accederea în play-off, dar să vedem și ce vom reuși să aducem”
# Ce obiectiv are FC Argeș pentru sezonul următor?
– Obiectivul nostru este calificarea în play-off, dar până nu vedem ce transferuri facem, cum se întăresc și alte echipe… Obiectivul acesta va fi, accederea în play-off, dar să vedem ce vom reuși să aducem. Suntem în discuții cu doi-trei atacanți și sperăm că vom reuși să-i aducem și totul va fi în regulă.
0 Comentarii