Web Analytics

articol scris vineri, 12 decembrie 2025

Vine urgia fiscală la Câmpulung! Dările cresc, apar şi taxe noi

Ca să nu existe nicio îndoială că anul 2026 va fi unul greu pentru câmpulungeni, că doar așa s-a anunțat de la Centru, administrația locală din municipiul muscelean ridică nivelul dărilor și impune taxe noi. Motivația este lait motivul asigurării susținerii programelor de dezvoltare economico-socială, de urbanism și de mediu ale localității.

Pentru impozitele și taxele locale stabilite pentru clădiri și terenuri, creșterea propusă nu este una foarte mare, dar se cumulează anterioarelor majorări, anii trecuți tot adunându-se procentele. Pentru 2026 ridicarea nivelurilor ține de rata inflației aferentă anului 2024, aceasta având valoarea de 5,6%. Dar cu precizarea că pentru necesitatea aceea legată de programe de dezvoltare se pot stabili cote adiționale. Plus că se refac și indicatorii de zonare fiscală și încadrarea imobilelor în categoriile de impozitare, așa că vor apărea noi creșteri.

Impozit majorat cu 20%

Până pe 3 decembrie 2025, câmpulungenii au putut transmite propuneri și sugestii legate de un proiect de hotărâre care prevede noile niveluri ale impozitului pe mijloacele de transport marfă cu masa egală sau mai mare de 12 tone. Niveluri majorate cu 20%! Și nu este vorba doar de creșterea cu o cincime a impozitului, ci și de aplicarea pentru început a indexării indicilor prevăzuți în acest caz de Codul fiscal în funcție de rata de schimb leu-euro.
Concret, în 2026, un câmpulungean ar urma să plătească 188 de lei pentru un vehicul de marfă cu două axe și masa totală între 12 și 13 tone. Pe 2025, valoarea impozitului este de 160 de lei. Mergând spre greutăți mai mari, cine deține un vehicul cu patru axe de cel puțin 32 de tone va plăti la anul 3.274 lei, în loc de 2.745 lei. Oricum, datele problemei se pot schimba în mai rău, în funcție de hotărârile guvernanților privitoare la impozitele și taxele locale pe anul viitor.

Au existat reacții la propunerea administrației locale. Consilierul local Loredana Năstase a strâns semnături de la cei vizați, 21 de transportatori câmpulungeni care dețin sute de vehicule de peste 12 tone semnând o petiție împotriva proiectului de hotărâre. Plus că a apărut amenințarea că aceștia își vor muta sediile firmelor în localitățile învecinate Câmpulungului.

Taxă specială pentru promovarea turismului

Încă în așteptarea unui răspuns de la Ministerul Turismului privitor la instituirea statutului de stațiune turistică, Câmpulungul va mai trage niște bănuți de la proprii locuitori. Asta fiindcă a intrat în dezbatere publică proiectul prin care se instituie taxa specială pentru promovarea turistică a municipiului. Aceasta se va calcula prin aplicarea unei cote de 1% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA, și se va încasa de fiecare structură de cazare din Câmpulung, dar și de operatorii intermediari de turism.
La ce vor fi folosiți banii se dau indicații în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre. Adică pentru studii, realizarea de materiale și campanii promoționale, susținerea și crearea de evenimente și așa mai departe. Scopul general este detaliat pe creșterea numărului de turiști și a investițiilor în turism.

Oraș ”obosit” și scump

Majorări peste tot, instituirea unei noi taxe și încă nu se știe dacă va crește și taxa de salubritate, o piatră de moară care atârnă din ce în ce mai greu de veniturile mici ale câmpulungenilor. Este de menționat doar faptul că aceasta aproape s-a triplat în mai puțin de un deceniu, acum fiind de 20 de lei pe lună de persoană. Și mai este de spus faptul că un recent studiu a relevat faptul că, din punct de vedere urbanistic, dar și sociologic, Câmpulungul este un oraș ”obosit”. Adică oamenii îl părăsesc treptat, treptat…
Cătălin I Butoiu

Citește și Se caută avocaţi! Procesul vizează eliminarea restricţiilor de circulaţie pe bulevardul Pardon

Citește și Olavi Niţescu şi Armand Chiriloiu ţin secrete pierderile de la cabanele Romsilva

Citește și Călin şi Cristela Georgescu au luat 9.000 de euro pe terenul de la Măţău

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Update. Cum s-a produs accidentul de la Albota, de pe DEx 12, soldat cu trei răniți

IPJ Argeș a revenit cu detalii privind accidentul, soldat cu trei răniți, produs sâmbătă, 14 noiembrie, în jurul orei 16, […] Citește!

Blocaj la granița cu Ucraina: Sute de camioane așteaptă la Vama Siret. Poliția de Frontieră a luat măsuri de urgență

Situație dificilă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde sute de transportatori așteaptă să părăsească România și să intre […] Citește!

Amendă uriașă pentru Meta: 805 milioane de euro pentru accesarea fotografiilor utilizatorilor fără acord explicit

Meta, compania care deține Facebook, a primit o amendă de 805 milioane de euro în Italia, după ce autoritățile au […] Citește!

Surpriză la prima ediție Eurovision Asia: O tânără de 19 ani a câștigat marele trofeu

Filipine a scris istorie la Eurovision Song Contest Asia 2026, câștigând prima ediție a competiției muzicale organizate pe continentul asiatic. […] Citește!

Victor Pițurcă, sfat pentru Gică Hagi: „Orice s-ar întâmpla, ar trebui să rămână”

Fostul selecționer al „tricolorilor”, Victor Pițurcă (70 de ani), și-a spus părerea despre demisia lui Gică Hagi de la naționala […] Citește!

Cristian Gațu, în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist

Cristian Gațu (81 de ani), unul dintre cei mai mari handbaliști din istoria României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă. […] Citește!

FC Argeş a pierdut amicalul cu Rapid

Profitând de pauza competițională, Rapid și FC Argeș au jucat un meci amical astăzi. Giuleștenii s-au impus cu 1-0, prin […] Citește!

Rwanda critică decizia Congo de a-l susține pe Dacian Cioloș pentru șefia Francofoniei

Ministrul de externe al Rwandei, Olivier J.P. Nduhungirehe, a reacționat la decizia Republicii Democrate Congo de a-și retrage candidatul din […] Citește!

caldura termoficare

Argeș. Situația avariilor la rețeaua de termoficare din Războieni

Sămbătă, 14 noiembrie 2026, Primăria Municipiului Pitești a postat pe pagina sa de facebook că Termo Calor Confort S.A. a […] Citește!

Fratele șefei Secției de contencios de la ÎCCJ, condamnat pentru exploatarea ilegală de balast

Marius Traian Tămagă, fratele judecătoarei Elena Diana Tămagă, președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație […] Citește!

Ucraina ataca Rusia

Ucraina lovește adânc în Rusia. Incendii la un centru petrolier strategic și atac asupra unei baze aeriene militare

Ucraina a lansat noi atacuri la mare distanță asupra unor obiective strategice de pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructura petrolieră și […] Citește!

Leordeni. Fiul și-a agresat mama. Arestat preventiv

Polițiștii din Leordeni au fost sesizați, la 13 noiembrie, cu privire la o stare conflictuală între o femeie, de 68 […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete