Web Analytics

Vine toamna, înfloresc merii! Explicațiile specialiștilor

de | 30.08.2018 15:10 | Actualitate

După ce un argeșean a postat, recent, pe Facebook o fotografie cu mărul său care tocmai a înflorit în prag de toamnă, am încercat să aflăm de la specialiști dacă este vorba despre o anomalie sau despre un fenomen, dar fiind faptul că pomi înfloriți toamna s-au mai văzut  și în alți ani.

„Unii pomi mai fac flori și în a doua parte a verii. Sunt foarte multe specii la care se întâmplă acest lucru. Pomul respectiv a acumulat, în funcție de expoziție, de vârstă, etc, un  anumit grad de umiditate, ore de iluminație, lucși și așa mai departe și a mai dezvoltat o adoua înflorire. Așa cum și la vie apare agurida, așa și la unii pomi apar florile de toamnă”, explică, pentru Jurnal de Argeș, Otilia Ștefan – specialist Direcția Agricolă Argeș, care are și un sfat pentru cei care se întreabă dacă florile trebuie sau nu îndepărtate.

„Nu trebuie să facă nimic. La sfârșitul lunii august nu se mai fac nici tăieri, nici normări, nici nimic. Pomul își va regla singur evoluția”, mai spune reprezentantul Direcției Agricole Argeș.

Conducerea Laboratorului de Tehnologii din cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești – Mărăcineni explică de ce, uneori, pomii înfloresc și toamna și cum o anumită perioadă de repaos păcălește evoluția lor.

„Înflorirea e un fenomen care poate să apară după verile secetoase. De obicei, în perioada de vară secetoasă, în plantațiile neirigate se instalează un repaos climatic, iar în toamnă, când apar precipitații și când temperaturile scad, pomii încep să înflorească, mai ales merii. Florile respective nu leagă. Epuizează nu pomul, ci stocul de muguri de rod pentru anul viitor. I-as înreba pe cei care s-au trezit cu mărul înflorit dacă nu cumva frunza a fost afectată de rapăn. Înflorirea se mai instalează și din cauza acestei boli fiziologice păgubitoare a mărului. Frunzele cad devreme, iar pomul intră forțat în repaos din cauza căderii frunzișului și înflorește în toamnă, când condițiile devin mai favorabile. O altă cauză ar putea fi căderea frunzișului din cauza omizilor foliatoare”, explică, pentru Jurnal de Argeș, dr.Emil Chițu, șeful laboratorului de tehnologii din cadrul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru pomicultură Pitești-Mărăcineni.

Foto Facebook Marian Bălălău

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii