Web Analytics

Vila Florica, cumpărată pe repede-înainte de Ministerul Culturii

de | 16.11.2017 12:11 | Politica si Administratie

2 florica# Alexandru Missirliu, unul dintre moștenitori, spune că a fost atenționat să nu comenteze nimic despre încheierea tranzacției

Multe semne de întrebare legate de graba cu care, la nivel central, s-a optat, în cele din urmă, pentru achiziționarea, de către Ministerul Culturii, prin exercitarea dreptului de preemţiune, a Vilei Florica și de încheirea propriu-zisă a tranzacției, consumată luni 13 noiembrie. Asta, în contextul în care, joia trecută, președintele Klaus Iohannis a atacat, la Curtea Constituțională, legea prin care CJ Argeș ar fi preferat să fie cumpărat imobilul de către Minister (în defavoarea variantei de exercitare a dreptului de preemțiune). Ne-a atras atenția nu doar faptul că Ministerul n-a mai așteptat decizia CCR, ci și atititudinea deosebit de „discretă” a unora dintre moștenitori, care, până mai ieri, s-au arătat deschiși la discuțiile pe marginea subiectului.

La sfârșitul săptămânii trecute, preșesedintele Consiliului Județean Argeș și-a exprimat indignarea față de demersul șefului statului de a sesiza Curtea Constituțională cu privire la respectiva lege. Dan Manu a explicat atunci de ce este preferabilă achiziționarea Vilei Florica prin lege și nu prin exercitarea dreptului de preemțiune de către Ministerul Culturii: pentru că actul normativ pe care șeful statului îl consideră neconstituțional prevede, printre altele, și darea în administrare a imobilului către CJ Argeș. În schimb, arăta șeful CJ, cumpărarea conacului de căre Ministerul Culturii prin exercitarea dreptului de preemțiune ar pune sub semnul incertitudinii tocmai darea în administrare către CJ Argeş a clădirii.
Surprinzător este că nu s-a mai așteptat o decizie a  Curții Constituționale, care să spună dacă legea este constituțională, așa cum susţin iniţiatorii sau nu, cum spune preşedintele. Luni, președintele Dan Manu anunța că „pasul istoric privind achiziționarea Ansamblului conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș a fost făcut. Astăzi, 13.11.2017, momentul atât de mult așteptat privind achiziționarea acestui bun de patrimoniu național s-a realizat. Conacul Brătianu – Vila Florica a fost preluat de Statul român, prin Ministerul Culturii, odatā cu semnarea contractului de vânzare – cumpărare între minister și proprietari”.
Spunem surprinzător pentru că, timp de trei ani, Ministerul Culturii a tot amânat să-și exercite dreptul de preemțiune pe care l-a avut asupra Vilei Florica și, brusc, în momentul unei sesizări de neconstituționalitatea a legii privind achizionarea conacului, tranzacția între Minister și moștenitori este încheiată chiar prin amânata exercitare a respectivului drept, ceea ce duce cu gândul la ipoteza foarte probabilă a temerilor legate de o decizie a CCR care ar putea stabili neconstituționalitatea legii și, de aici, un scandal pe marginea intereselor legate de acest imobil. Să nu uităm că șeful satului invocase, la sesizarea de neconstituționalitate a legii, faptul că respectivul act normativ reglementează un caz particular şi nu unul general, precum și încălcarea principiul separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea Parlamentului în competenţele Guvernului, în condiţiile în care Ministerul Culturii avea deja o procedură privind achiziţia monumentelor istorice, dar şi argumentul potrivit căruia legea ar restrânge dreptul de proprietate al proprietarului actual al bunului, prin obligaţia acestuia de a-l vinde Ministerului Culturii.

Alexandru Missirliu: „Mi s-a atras atenția să nu comentez”

3 MissirliuÎn plus,  Alexandru  Missirliu, unul dintre proprietarii, până luni, ai imobilului, nu a putut să comenteze tranzacția.
„Niciun fel de comentarii. Îmi pare rău, nu pot să fac niciun fel de comentarii. Nici să vă confirm, nici să vă infirm. Nimic, nimic! Mi s-a atras atenția și am fost rugat să nu comentez, pentru că sunt multe informații pe surse, în general false…”, a declarat, pentru Jurnal de  Argeș, Alexandru Missirliu.

Nicolae Brânzea: „Sunt mulțumit. (…) Cumpărarea s-a făcut la prețul de 1,82 milioane euro”

3 branzeaVânzarea cumpărarea Vilei Florica la prețul stabilit încă de luna trecută, la negocieri, a fost însă confirmată de un alt proprietar din rândul moștenitorilor,  preotul Nicolae Brânzea.
„Da, așa este. Sunt mulțumit de felul în care s-au manifestat și s-au implicat părțile, mai ales ministrul Culturii. Cumpărarea s-a făcut prin exercitarea dreptului de preemțiune de către Ministerul Culturii, la prețul de 1,82 milioane de euro, din care 45 de mii de euro au fost lăsați de noi, moștenitorii, pentru acordarea unor burse elevilor eminenți, însă cu posibilități materiale reduse”, a declarat, marți, pentru Jurnal de Argeș, Nicolae Brânzea.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii