Nemulţumit de protecţia acordată jurnaliştilor prin Actul European al Libertăţii Presei (EMFA), guvernul Ungariei, condus de Viktor Orban, a solicitat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să constate că Parlamentul European şi Consiliul UE şi-au depăşit competenţele prin adoptarea acestei reglementări ce trebuie aplicată în cele 27 de state începând din august 2025, anunţă Politico.eu. Sursa foto: facebook / Orban Viktor
Ungaria solicită CJUE, în cauza înregistrată în 10 iulie 2024, să anuleze noul regulament destinat garantării libertăţii presei, în condiţiile în care ţara respectivă se situează pe locul 85 în Indexul Libertăţii Presei realizat de organizaţia Reporteri Fără Frontiere (RSF), după ce în urmă cu 10 ani se afla pe locul 40. Locul din prezent este cauzat potrivit RSF de „deteriorarea libertăţii presei” din cauza „deteriorării sistematice a statului de drept şi tranziţiei către autoritarism condusă de prim-ministrul Viktor Orban”. Un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Europene al Ungariei a declarat că prin acest proces este contestată baza legală a regulamentului deoarece „acoperă mai multe domenii în care Uniunea nu are competenţe legislative” şi întinde limitele privind cât de departe ar trebui să meargă legislaţia UE pentru a armoniza piaţa internă. „Dacă această tendinţă ar continua, ar perturba echilibrul puterilor stabilit în Tratatele UE şi ar creşte semnificativ puterile Uniunii în detrimentul statelor membre” a spus purtătorul de cuvânt, care a refuzat să fie numit, potrivit sursei citate.
Potrivit Serviciului juridic al Consiliului UE baza legală a propunerii este articolul 114 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, care permite UE să adopte măsuri legate de piaţa internă. Menţionăm că baza legală a fost un punct de îngrijorare şi pentru Germania, unde guvernele regionale doreau să protejeze jurisdicţia lor legislativă asupra politicii media şi să aibă mai multă flexibilitate în modul în care guvernau radiodifuziunea publică.
Amintim că Ungaria figura printre ţările menţionate de fostul deputat european, Ramona Strugariu, care ar fi ameninţat încă de acum 9 luni cu o acţiune la CJUE. Ramona Strugariu, care a fost raportor pentru Actul European pentru Libertatea Presei declara în octombrie 2023 după o întâlnire la Strasbourg cu reprezentanţii mass-media: „Pe surse a ajuns la noi informaţia că vom fi daţi în judecată de unele state membre – care nu au dorit de la început o astfel de propunere legislativă – şi se va contesta baza legală a poziţiei adoptată de Parlamentul European. Am mai trecut prin asta, am mai auzit, au mai fost astfel de tentative. Să vedem dacă se va întâmpla sau nu. Statele respective caută acum motive, tot felul de chichiţe,de formulări juridice, mai ales că actul are prevederi ce se referă la piaţa comună, ca să poată să se ducă la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Din sursele noastre, am înţeles că ar fi vorba despre Franţa şi Germania, dar au fost mai multe state interesate, cum ar fi Polonia, care însă acum va avea un guvern pro-european, şi Ungaria. Am aflat că revine subiectul unui demers pe care l-ar face unele state membre către CJUE, în principal pentru a contesta temeiul juridic”.
Citește și:
- Vânătorul suspendat pe trei ani din AJVPS Argeş revine cu noi dezvăluri. Ionuţ Popescu, despre colegii din grupa de vânătoare: „Împuşcaseră trei purcei mistreţi şi voiau să declare doar unul”
- DIICOT continuă hărțuirea jurnaliștilor
- E un început în toate, domnule Chiriloiu! Jandarmeria a amendat Direcţia Silvică Argeş că urşii se plimbă în voie pe Transfăgăraşan
- Muzica Ilincăi Din îţi intră la suflet! Cea mai bună naistă din Argeş a strălucit şi la Bac, unde a luat 9,86
Actul European pentru Libertatea Presei vizează protecţia redacţiilor de amestecul politic, protecţia reporterilor în faţa programelor spyware, reducerea concentrării media şi împuternicirea instituţiile de ştiri împotriva eliminării arbitrare a conţinutului de către platformele online. Ungaria a fost o ţintă voalată a legii media atunci când aceasta a fost redactată: partidul de guvernământ Fidesz a preluat controlul de facto asupra a 80% din mass-media ţării.
Actul European pentru Libertatea Presei, iniţiat de Comisia Europeană în 2022, a devenit regulament oficial al UE după ce acordul politic care a fost încheiat cu Consiliul UE a fost aprobat de Parlamentul European cu 464 de voturi pentru, 92 împotrivă şi 65 de abţineri.
Articol preluat din ziarul Bursa.ro
0 Comentarii