Web Analytics

Vietnamul solicită Chinei să nu mai efectueze croaziere în Marea Chinei de Sud

de | 13.03.2017 11:18 | Actualitate

vietnam chinmaVietnamul a solicitat luni Chinei să nu mai trimită nave de croazieră în Marea Chinei de Sud, ca răspuns în faţa ultimelor acţiuni ale Beijingului de a-şi consolida revendicările asupra căilor navigabile ale apelor marine, informează presa internaţională.

Un vas de croazieră chinez cu peste 300 de pasageri a vizitat disputatele Insule Paracel, la începutul lunii martie.

”Vietnamul se opune acestui lucru şi solicită Chinei respectul suveranităţii vietnameze asupra Insulelor Paracel şi asupra legislaţiei internaţionale, oprirea imediată şi încetarea acestor acţiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt vietnamez al Ministerului de Externe.

”Aceste acţiuni au încălcat major suveranitatea Vietnamului asupra Insulelor Paracel şi legislaţia internaţională”, a adăugat acesta.

China revendică 90% din Marea Chinei de Sud. Brunei, Malaysia, Filipine, Vietnam şi Taiwan revendică de asemenea părţi ale teritoriului mării.

Primele croziere din China spre Insulele Paracel au fost lansate în anul 2013 de Hainan Strait Shipping Co. Insulele Paracel sunt revendicate atât de Vietnam, cât şi de Taiwan, susține Mediafax.

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii