Web Analytics
scris vineri, 10.05.2024

Video. Primarul Piteștiului i-a dat gol lui Dani Coman în secunda 15!

În seara zilei de miercuri, 8 mai, la Complexul sportiv „Marcea” („Balonul”) din Valea Mare – Ștefănești a avut loc deja tradiționalul meci programat cu o zi înaintea startului ce se dă la Raliul Argeșului, meci între echipa Primăriei Pitești și o selecționată a DTO Rally Team, organizator al competiției.

Video. Primarul Piteștiului i-a dat gol lui Dani Coman în secunda 15!

Deși la echipa DTO Rally au evoluat nume cunoscute în sportul cu balonul rotund, cum ar fi Dani Coman, Emil Dică, Marius Radu, Negoiță, dar și alte speranțe gen Adrian Bughiu (vice la C.J. Argeș), Robert Tudor (magicianul cu gură mare), manageriați de Cătălin Dolofan (Dolo Trans Olimp), meciul a fost practic un galop de sănătate pentru trupa Primăriei Pitești, care s-a impus cu un verosimil 19-3.

Citește și: Dani Coman, discuție de taină cu primarul Gentea la meciul dinaintea Raliului Argeșului

Da, ați citit bine, a fost 19-3! Și asta, grație în special „numărului 9”, adică a vârfului împins Cristian Gentea, care a înscris 7 goluri, unul mai spectaculos decât altul, fiind și autor al cel puțin unui asist pentru city-managerul Lucrețiu Tudor, unul dintre cei trei „decari” ai formației echipate în roșu-negru.

Echipa Primăriei: rândul de sus, de la stânga la dreapta – N. Georgescu, Gentea, Tudor, Stoica, Vișan, Dumitru;
rândul de jos, de la stânga la dreapta – Andrei, Marcu, Prisăceanu, Daniel Janță

Primarul a marcat primul gol în secunda 15, în poartă la DTO Rally fiind chiar Dani Coman.

Pentru Primăria Pitești au mai înscris Lucrețiu Tudor – trei goluri, Cristi Dumitru (consilier personal al lui Cristian Gentea) – trei goluri, Nicolae Georgescu (deputat) – trei goluri, Alex Marcu (adjunct la SPEP) – două goluri și Marius Prisăceanu (fost fotbalist) – un gol. În această echipă a mai jucat Ion Andrei și Bogdan Stoica, fundașii de fier pe care s-a bazat municipalitatea, și portarul Daniel Janță.

Gentea, Coman, Dolofan, Tudor, Puiu, Bughiu

Meciul din „balonul” de la Marcea a fost filmat și cu o dronă, foarte probabil existând solicitări din partea platformelor de streaming pentru difuzarea celor mai spectaculoase faze.

Mai notăm și că, undeva la peluză, au făcut galerie pentru Primărie senatorul Ovidiu Puiu, viceprimarul Gelu Tofan („care s-a dat lovit” – vorba primarului), consilerul Tiberiu Irimia (care a venit cu Ian, băiatul lui, care era echipat în culorile lui Bayern Munchen) și notarul Ionel Didea, viitor consilier municipal.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *