Web Analytics
scris vineri, 26.05.2023

(Video) Carambol cu trei mașini pe o stradă din Pitești

Un eveniment rutier s-a produs în dimineața zilei de vineri, 26 mai, în municipiul Pitești. Trei autoturisme au fost implicate într-un accident pe strada Take Ionescu, unul dintre acestea fiind parcat.

(Video) Carambol cu trei mașini pe o stradă din Pitești

Citește și: Teste medicale gratuite în Pitești


La fața locului au intervenit pompierii cu două autospeciale și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Urmările nu par a fi foarte grave, nu au fost persoane încarcerate, iar paramedicii SMURD monitorizau două persoane din mașinile care fuseseră în trafic, după cum ne-a informat ISU Argeș.

Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, iar Poliția cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.

Update. Cercetări preliminare ale Poliției

IPJ Argeș a transmis că, din verificările preliminare efectuate de Polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că o femeie de 74 de ani, din Mărăcineni, care conducea un autoturism pe strada Garoafelor, la intersecția cu strada Tache Ionescu, posibil pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe strada Tache Ionescu, condus de un bărbat de 32 de ani, din Albota.

În urma coliziunii, autoturismul care se deplasa pe strada Tache Ionescu s-a răsturnat pe lateral și a acroșat un autovehicul parcat.

Ambii conducători auto au suferit leziuni, fiind transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *