Web Analytics
scris joi, 14.04.2016

Victorie de etapă a revoluţionarilor argeşeni conduşi de Eugen Răducu

# Tribunalul Argeș a admis judecarea cauzei prin care să se lămurească dacă Piteștiul a avut un rol determinant în revoluția din decembrie sau nu  # ”Tribunalul Argeș va judeca, de fapt, istoria pentru că Piteștiul este scos acum din istorie”, ne-a declarat Eugen Răducu, președintele Asociației Luptătorilor din Decembrie ’89

Victorie de etapă a revoluţionarilor argeşeni conduşi de Eugen Răducu

După ce, printr-o ordonanță de urgență dată de Guvern în decembrie 2015, Piteștiul a fost scos din rândul orașelor care au avut un rol determinant în revoluția din 1989, revoluționarii argeșeni conduși de Eugen Răducu au făcut mai multe demersuri la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Demersurile argeșenilor au fost însă ignorate de instituția mai sus menționată, motiv pentru care aceștia au acționat în instanță statul român. Foarte important este că în cele din urmă Tribunalul Argeș a admis judecarea acestei cauze. Vă prezentăm în continuare cum comentează această victorie de etapă Eugen Răducu, președintele Asociației Luptătorilor din Decembrie ’89.

„Noi nu vrem bani, nu vrem drepturi, vrem să fie pus Piteștiul la locul lui”

„Legea 341 a fost o lege pentru recunoștință, lege pe care nu au cerut-o revoluționarii, ne-a declarat pentru început Eugen Răducu. În decembrie 2015 s-a făcut o modificare la această lege printr-o ordonanță de urgență, despre care putem discuta multe și care nu a fost legală. Această ordonanță de urgență s-a publicat și produce și acum efecte. Această ordonanță a mai băgat o categorie de revoluționare, a mai băgat o râcă între oameni, ca să le dea o indemnizație… Prin această lege, Piteștiul a fost scos dintre orașele în care revoluția a avut un rol determinant. Nu poți să scoți Piteștiul, unde am avut garnizoana cu colonelul Anghel, cel care îl aștepta pe Ceaușescu. Sunt documente pentru acest lucru și care le voi prezenta la proces, documente pe care le-am prezentat SSPR-ului și le-am prezentat degeaba. Nu au fost luate în considerație! Motiv pentru care am făcut către SSPR, pentru orașul Pitești și am primit răspunsul prin decizia nr. 37, anume că Piteștiul nu merită, că nu sunt acte suficiente. Ori ce acte să le mai dau, dacă am dat acte de la Parchet? Atunci am acționat în justiție și justiția, eu sper și sunt convins că e dreaptă, a admis să se judece. Judecă, de fapt, istoria pentru că Piteștiul este scos din istorie. Noi nu vrem bani, nu vrem drepturi, vrem să fie pus Piteștiul la locul lui, restul vedem la urmă. Avem adresă de la Parchetul Militar, avem foarte multe acte pe care le vom prezenta instanței și care vrem să fie luate în considerare. Mai mult, generalul Anghel a fost omul care l-a așteptat pe Ceaușescu, lucru dovedit prin probe, prin declarații, prin foarte multe acte care nu se contestă. Măluțean, pilotul de pe elicopterul care îl ducea pe Ceaușescu spre Pitești, pentru că acesta nu trebuia dus la Târgoviște, ci la Pitești, conform planului de zbor și Alexandru Popa, coordonatorul zborului, recunosc că Ceaușescu a ordonat să meargă către Pitești. Ce s-ar fi întâmplat în România, dacă Ceaușescu venea într-o unitate de tancuri, cum e cea de la Pitești? Ar mai fi fost revoluție? Se termina totul. Conform actului de la Parchetul Militar, printre orașele principale este dat și Piteștiul, nu Băile Herculane, așa cum este dat acum. De asemenea, în Pitești, pe data de 22 decembrie, Argeșul a avut doi morți, degeaba spun alții că nu a avut. Asta o spune Parchetul Militar, nu eu sau altcineva. Pe data de 21 decembrie, pe strada Petrochimiștilor, au fost aruncate acele manifeste. Ei bine, pe verso era o notare semnată de colonelul Ogarcă. Pentru cei care știu, acest nume spune foarte mult. Deci noi am avut și înainte de 22 decembrie acțiuni contra regimului comunist. Nu am avut ce face și am apelat la instanță. Dacă instanța ne spune că avem dreptate, atunci avem, dacă nu, asta e! Nu mai putem face altceva”.
Marius Ionel

 

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită