”Oamenii DACIEI’’ – interviuri de Cristina Rousseau (31)
Cristina Rousseau: - Cât de greu a fost drumul de la rectificator la șef Departament? Ce motivație ați avut pentru a continua studiile?
Vasile Badea: - Am plecat de la statutul de muncitor într-o perioadă în care erau recunoscute și apreciate valențele profesionale ale muncitorului român. Din păcate, astăzi, muncitorul român este o unealtă de profit a patronului. Însă cunosc o excepție pentru care mă bucur: la Dacia, locul meu de suflet, muncitorii sunt încă apreciați! Prin urmare, am fost pe rând: muncitor, șef de echipă, maistru, șef de atelier, șef de serviciu calitate, șeful secției Scularie și şef departament la Cutia de viteză. Nu mi-a fost greu în niciuna din ipostazele responsabilității mele! Pe toate le-am onorat cu responsabilitate și eficiență, întrucât am avut ca suport experiența acumulată în fiecare dintre ele.
Cristina Rousseau: - Ați lucrat sub conducerea directă a d-lui Constantin Stroe? Cum l-ați caracteriza? Ce amintiri aveți în legătură cu dânsul?
Vasile Badea: - Da, am lucrat sub conducerea directă a d-lui Stroe! Era un om de o frumusețe interioară rară. După cum am mai spus, a venit ca stagiar la secția Sculărie. În vremea aceea eu eram muncitor și lucram pe niște mașini de rectificat roţi dințate. Erau cele mai performante utilaje cu care se mândrea secția Sculărie la vremea aceea. L-au atras acele mașini de rectificat și și-a început stagiatura chiar cu ele. Discuta mult cu mine în fiecare zi și îmi amintesc povețele sale referitoare la faptul că trebuie să îmi continui studiile. Am mai spus și o mai spun pentru că îmi face plăcere: venea la serviciu cu câte două mere într-o pungă. La ora mesei scotea cele două mere, le spăla și pe cel mai mare, mai frumos și mai sănătos măr mi-l oferea mie. Deși nu obișnuiam, am început și eu să aduc câte două pere și i-o ofeream pe cea mai mare și mai frumoasă.
E primul lucru pe care l-am învățat de la acest om. Un gest simplu, frumos, emoționant, de o noblețe sufletească deosebită. Avea un dar deosebit de a mă apropia de el în discuțiile pe care le purta cu mine. Era serios, impunea respect, avea demnitate și era de un înalt spirit tehnic. Vestea morții sale am primit-o cu refuz, nu am vrut să cred că este adevărat, m-am răzvrătit în sinea mea la auzul acestei vești. Dispariția sa a produs o imensitate de regrete, pentru că a fost iubit de foarte multă lume. A fost și un mare iubitor de oameni și, în egală măsură, a fost și un bun patriot. Nu îmi pot explica decât astfel zbaterea lui ca uzina de la Colibași să devină parte integrantă a Uzinelor Renault.
Citește și Ing. Sorin Baciu: „Ca inginer am lucrat la fabrica din Tanger-Maroc”
0 Comentarii