Web Analytics

articol scris joi, 17 ianuarie 2013

Vânătoare de mistreţi cu schepsis de guvernare la Negraşi

# Șeful de la Silvic, Armand Chiriloiu, a vrut să facă joncțiunea politică în pădure cu șeful PNL, Ion Popa. Grohăituri, mormăituri și împușcături, urmate de fripturi zgomotoase, duminica trecută la Negrași, acolo unde o primejdioasă echipă de vânători, condusă de însuși directorul Direcției Silvice Pitești, Armand Chiriloiu, a poposit în pădure, pe un fond de vânătoare privat, pentru a regenera prin rărire efectivele băștinașe de porci mistreți. Cum zona de tragere a fost destul de vastă, operațiunea a reprezentat și un bun prilej pentru sătenii din localitate de a lua act prin niște pocnituri zdravene de prezența temuților vânători și a puștilor lor performante, al căror calibru l-au putut măsura prin intermediul timpanelor solicitate cum numai la explozia de butelii au mai avut parte. Dovadă fiind înjurăturile la fel de porcoase ca vânătoarea respectivă, izvorâte de prin curțile în care oamenii pașnici tocmai își făceau cu greu loc pe poartă, după obositoarea lor zi de muncă la cârciumă. Ce-am reușit să aflăm, și asta cu mare greutate politică, este că rezultatele vânătorii, răpuse și depuse în portbagaje, au fost pe măsura efectivelor de pușcași desfășurate în spatele lunetelor, fără a ne fi însă deconspirat și numărul exact al râmătorilor căzuți pradă tirului încrucișat al carabinelor. Se pare însă că echipamentul de camuflaj al unora dintre vânători a fost asemănător cu cel al mistreților, astfel că puțin a lipsit ca alături de porci să cadă victimă a împușcăturilor și vreun membru al echipei de trăgători de elită. Mai ales că, văzuți printre tufișuri sau copaci, foarte greu să-ți dai seama care era vânător și care mistreț autentic. Una peste alta, totul s-a terminat doar cu victime porcești, deși un vulpoi trecut în goană pe la fața locului ne-a relatat că șeful DS-Pitești, Armand Chiriloiu, n-a fost pe deplin satisfăcut de toată escapada de la Negrași. Și asta pentru că el s-a străduit să dea și o conotație politică importantă întregii acțiuni. De fapt, după cum ne-a povestit același vulpoi, până să turbeze, intenția directorului Chiriloiu era ca la vânătoarea respectivă să facă joncțiunea în pădure și cu șeful PNL-Argeș, senatorul Ion Popa, precum și cu senatorul PSD Constantin Tămagă. Cu care să discute nu numai probleme legate de actul de vânătoare, ci și de actul de guvernare. Cum ar fi, de pildă, liniștirea bârfelor care spun că șefia Direcției Silvice ar putea fi braconată de PNL de la PSD, iar în fotoliul de director să se instaleze, în locul lui Chiriloiu, vreun liberal neisprăvit la funcții, cum ar fi adjunctul Valerian Jinga, zis și Mistrețul plin de arginți. O discuție a lui domn’ Armando cu Ion Popa pe acest subiect era deci foarte bine venită la o vânătoare de mistreți. Planul a eșuat însă, pentru că senatorii Popa și Tămagă n-au mai participat la vânătoare, motiv pentru care întreaga misiune a eșuat lamentabil, spre seară, la restaurantul Cerbu din Albota, în fața unui taraf turbulent de fripturi și șprițuri, care a interpretat piese autentice din repertoriul culinar, până târziu în noapte. Și acolo unde unii, mai guralivi, zic că ar fi venit în final și Ion Popa, să liniștească atmosfera politică, deși alții au contrazis chiar și de sub mese această ipoteză. (ELECTRO-CUTARE)

Distribuie!

0 Comentarii

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

România își consolidează patrimoniul recunoscut de UNESCO! Geoparcul Țara Hațegului primește o nouă confirmare internațională

Țara Hațegului își păstrează locul pe harta celor mai valoroase teritorii naturale și culturale recunoscute la nivel internațional. Geoparcul administrat […] Citește!

Alertă de vreme extremă în Portugalia. Ciclonul Charles aduce vânt violent și ploi torențiale

Românii care se află în Portugalia sau intenționează să călătorească în această țară în zilele următoare sunt avertizați să își […] Citește!

Mihai Pintilii revine la FCSB! Va face parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf

Mihai Pintilii, în vârstă de 42 de ani, revine la FCSB, la aproximativ opt luni după despărțirea de formația roș-albastră. […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un meci de gală în Liga Națiunilor. Va arbitra Italia – Franța

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA la partida dintre Italia și Franța, din Liga Națiunilor. Meciul se […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești nu va fi deschis în noiembrie. De ce a fost amânată inaugurarea

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Pitești, care include tunelul Momaia, nu va fi deschis circulației în noiembrie, așa cum se anunțase […] Citește!

Român rănit grav în carambolul din Bulgaria, soldat cu cel puțin 11 morți. Bărbatul este în stare critică

Un român se numără printre persoanele rănite în carambolul de proporții produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, unde cel puțin […] Citește!

Incendiu la subsolul unui hotel din București. Persoanele aflate în clădire au fost evacuate

Pompierii au intervenit marți seară, 10 noiembrie, la un hotel de pe strada Știrbei Vodă din București, după ce un […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete