Web Analytics
scris miercuri, 21.06.2023

Valeriu Nicolescu a murit la o clinică din Bucureşti. Întreba mereu de fratele lui, Costică

Vineri, 16 iunie, la doar o zi după înmormântarea lui Constantin Nicolescu, și aproximativ la aceeași oră (16) când a fost înregistrat decesul acestuia, a murit și fratele lui mai mare, Valeriu Nicolescu, fost primar al Piteștiului între anii 1974-1982, și consilier local al municipiului în perioada 2000-2008. Unsprezece frați erau în această familie, adică șase băieți și cinci fete. Dintre ei au mai rămas șapte. Patru băieți au încetat din viață.

Valeriu Nicolescu a murit la o clinică din Bucureşti. Întreba mereu de fratele lui, Costică

Familia Nicolescu – 70 de nepoți și strănepoți

Valeriu Nicolescu a murit la o clinică de recuperare din București, unde fusese internat de aproximativ zece zile. Nu a știut că fratele lui a încetat din viață. Cu câteva săptămâni în urmă, întreba tot timpul despre el, despre Costică, așa cum îi spunea, dar rudele, ca să-l protejeze, îi ziceau că e la analize, la consultații etc. La clinică, în ultimele zile, starea lui de sănătate s-a înrăutățit. Nu mai mânca și s-a prăpădit.
Înmormântarea lui a avut loc duminică în cimitirul „Reînvierea” din cartierul Colentina, pe ultimul drum fiind condus doar de rudele sale directe. Nimeni din cadrul autorității locale ori județene de la Pitești nu a fost prezent la funeralii.

Valeriu Nicolescu are două fete, ambele profesoare la București, și o nepoată de la fata lui cea mare. În total, însă, în familia Nicolescu sunt aproximativ 70 de nepoți și strănepoți. Din câte ne-au spus rudele, vor fi făcute demersuri ca și soția lui Valeriu Nicolescu, care își doarme somnul de veci în cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Pitești, să fie adusă la București și reînhumată lângă soțul ei.

Citește și Stații de încărcare în parcarea Bowling din Pitești. Când ajung autobuzele ecologice

„Mi-a dat cheia de la apartamentul său. Și azi locuiesc tot aici”

Despre acest om, care, ca primar, a avut contribuții esențiale în modernizarea Piteștiului, în zona centrală și în unele cartiere, mulți oameni au numai cuvinte de apreciere. Unul dintre aceștia este primarul actual, Cristian Gentea, care a colaborat cu el în Consiliul Local. Un altul este dr. ing. Ilarie Isac, „părintele” Simfoniei Lalelelor.

„Pentru mine a însemnat foarte mult, chiar și personal. Când am venit în Pitești, în 1977, întâmplarea a făcut să aibă în buzunar o cheie de la un apartament pe care urma să-l ia domnia sa. În ziua în care eu am fost prezentat la organele locale și urma să-mi fie repartizată o locuință, mi-a dat cheia domniei sale și în prezent locuiesc tot în acest apartament. În altă ordine de idei, legat de Simfonia Lalelelor, așa cum era epoca, n-a îndrăznit să fie în prima linie, dar mi-a acordat tot creditul și am putut să mă ocup de organizarea manifestării așa cum a trebuit. Dar, în edițiile următoare, s-a îndrăgostit de Simfonie, iar perenitatea acestei manifestări în Pitești se datorează mult sprijinului domniei sale. În plus, am căzut de acord că nu avem spațiu pentru o expoziție la nivel național, internațional, cum doream, și domnia sa a găsit 20 de hectare de teren la Valea Teilor, la ieșirea spre Slatina, unde am și început amenajarea unei Expoziții horticole naționale permanente; erau 20 de hectare pentru viticultură, pomicultură, floricultură, legumicultură, un perimetru închis, cu alte activități interioare, cu o librărie horticolă, o platformă cu tot ce e nou în materie de mașini în domeniu, după model apusean” – ne-a spus dl. Ilarie Isac.

Citește și A fost inaugurată noua casă a sportului argeşean. Primarul Gentea, despre Piteşti Arena: „E o mare realizare, dar este doar începutul”

„Soția îi spunea: «Valerică, te rog frumos, vino, mă, și tu măcar la masă!»”

Și Aurel Stoian, fost șef al Gărzii Financiare Argeș, dar și fost coleg de serviciu cu primarul Valeriu Nicolescu, își amintește cu drag de acest om.

„Familia Nicolescu, atât Costică, cât și Valerică, pentru mine, dar și pentru județul Argeș, cred eu că va rămâne o legendă. Cu Valerică Nicolescu eu am muncit opt ani la municipiu. La orice proiect pe care-l făcea pentru Pitești îi convoca pe cei mai buni specialiști: arhitecți, ingineri, constructori, oameni foarte bine pregătiți. Îmi amintesc când eu eram ofițer de serviciu, îmi spunea uneori să schimb ziua de joi cu sâmbăta, fiindcă atunci se întâlnea cu cei mai buni specialiști ca să modernizeze acest oraș. Mă chema special, îmi dădea o listă și îmi spunea ca la ora 12 să-i convoc pe următorii… De la Institutul de Proiectare, din Geologie, Mediu, Direcția Apelor, constructori. Îmi amintesc și un lucru foarte interesant: trebuia să duc un mesaj acasă, iar soția lui se plângea că nu vine la masă. Între timp, a venit, era plin de praf, de sus până jos, iar ea îl certa și îi spunea «Valerică, te rog eu frumos, vino, mă, și tu măcar la masă!». Iar el îi răspundea că nu are timp, că «acum trebuie să facem ceva». Seara se demola, iar dimineața se plantau flori, iarbă… Și încă un lucru care rămâne legendar. El a fost murmurul orașului Pitești ca aceste flori, lalelele, să fie reprezentate printr-o Simfonie” – ne-a spus dl. Aurel Stoian.

Citește și Colegiul „Brătianu” din Piteşti, la 157 de ani! Olimpicii, onoraţi la scenă deschisă

Citește și Cu limbă de moarte, Constantin Nicolescu a cerut să nu-i cânte fanfara la înmormântare

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită