Vâlcele şi Budeasa, barajele construite în scop energetic şi pentru limitarea inundaţiilor

Vâlcele este una dintre cele mai importante lucrări hidrotehnice realizate în secolul trecut pe râul Argeş. Stăvilarul a fost ridicat în zona Piemontului Cotmenei – Gruiurile Argeşului, la aproximativ 10 kilometri de municipiul Piteşti. A fost gândit pentru a proteja zona de inundaţii, pentru a alimenta localităţile argeşene cu apă potabilă şi a sistemelor de irigaţii, dar în special în scop energetic. De asemenea, barajul a dus la apariţia unui lac de acumulare în zona Merişani, contribuind la dezvoltarea regiunii din punct de vedere turistic.

Baraj vechi de aproape patru decenii

Stăvilarul a fost dat în folosinţă în 1976. După câţiva ani de muncă susţinută, constructorii au finalizat o lucrare hidrotehnică foarte complexă care cuprinde printre altele un baraj înalt de 35 de metri. Acesta are o lungime a coronamentului de 5.696 de metri în care sunt incluşi şi miile de metri de diguri pentru întărirea malurilor Argeşului. În spatele lui s-a întins un lac pe o suprafaţă de 442 de hectare, care adună un volum de apă de 46,1 milioane de metri cubi. Apele lacului provin în special din râul Argeş, dar bazinul hidrografic este mult mai mare ridicându-se la aproximativ 850 de kilometri pătraţi. Lacul are o lungime de 4,85 kilometri şi o adâncime maximă de 20 de metri.

Centralele hidroelectrice

Cel mai important rol al lucrării hidrotehnice de la Merişani este cel energetic. Apa acumulată în lacul Vâlcele este uzinată în hidrocentrala care poartă acelaşi nume. Hidrocentrala, una de tip baraj a fost dată în folosinţă în anii ’70. Ea are o putere instalată de 15,4 MW graţie a două hidroagregate dotate cu turbine Kaplan, fiecare având o turbină de 7,7 MW. Centrala hidroelectrică de la Vâlcele este una dintre cele mai importante din judeţul Argeş, după cea de la Vidraru, iar apa uzinată aici ajunge în salba de lacuri din aval. Printr-un canal de aducţiune lung de 523 de metri, apa din lacul Vâlcele ajunge la hidrocentrala Merişani, o uzină de derivaţie care are o putere instalată de 11,5 MW. Energia electrică este produsă prin intermediul a două turbine Kaplan de câte 5,75 MW fiecare. Apa de la Merişani este deversată  printr-un canal de fugă de 2.125 de metri în lacul Budeasa.

Zonă turistică

Zona de la Merişani este una foarte frumoasă, fiind o destinaţie pentru cei care vor să scape de stresul zilnic. Turiştii ajunşi în zonă pot apela la pensiuni şi se pot destinde la pescuit, lacul Vâlcele fiind populat cu peşti, în special cu crap, fitofag şi teno. De asemenea, în apele de la Vâlcele se găsesc bibani, plătică şi caras.
Cei care nu sunt pasionaţi de pescuit pot face numeroase trasee turistice. Una dintre cele mai importante atracţii turistice sunt cele şapte izvoare tămăduitoare, cunoscute sub denumirea „Izvoarelor de Leac”. Legendele susţin că apa lor a vindecat oameni de boli grave de piele, digestive, paralizii şi chiar cancer încă din vechime. Se mai povesteşte că aici şi-au găsit alinarea domnitori, precum: Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş sau Mihnea Turcitul. Alături de ei, nenumăraţi pelerini s-au oprit la aceste ape, în drumul lor de la Mănăstirea Cotmeana spre Mănăstirea Tutana şi spre Mănăstirea Curtea de Argeş. De asemenea, legenda afirmă că cei care s-au vindecat au contribuit cu bani şi astfel s-a ridicat în apropiere o biserică ce poartă hramul „Sf. Nectarie Taumaturgul şi Sf. Calinic de la Cernica”. În zonă se află şi o atracţie tehnică. Este vorba de o modernă pistă de încercări, a doua ca mărime din Europa, pe care Dacia-Renault îşi încearcă maşinile pe care le produce.

Barajul şi staţia de pompe Budeasa

Gândită iniţial tot ca o centrală pe canal de derivaţie, pe parcursul realizării întregii cascade de pe râul Argeş s-a observat că acumulările de la Bascov şi Piteşti, executate înainte, au fost puternic colmatate de apele râului Vâlsan (râu neregularizat) a cărui confluenţă cu Argeşul era în amonte. Astfel, în locul unei centrale pe canal de derivaţie a fost proiectată şi realizată o acumulare de 54,90 mil. m³, formată din versant, diguri, un descărcător de ape mari şi o centrală baraj. Noile debite recalculate după viiturile din 1970 – 72 au ajuns la 750 m³/s pentru asigurarea de 1% şi 1.300 m³/s pentru asigurarea de 0,1%, iar debitul de verificare de 1.950 m³/s. Alte folosinţe care le-a satisfăcut această acumulare au fost asigurarea unui debit suplimentar de 1,17 m³/s pentru noi consumatori, să mărească producţia de energie electrică prin uzinarea debitului râului Vâlsan, să reducă substanţial procesul de colmatare a lacului Bascov, să scoată suplimentar de sub efectul inundaţiilor o suprafaţă de circa 7.000 ha şi să înlocuiască regularizarea unui sector de vale de circa 7 km.

A fost construit întrucât Zigoneni şi Vâlcele nu aveau volume prevăzute pentru atenuarea viiturilor

Rezervarea unui volum important în acumulare pentru atenuarea viiturilor (27,1 mil m³) era necesară întrucât acumulările din amonte (Zigoneni şi Vâlcele) nu aveau volume prevăzute pentru atenuarea viiturilor, iar efectul de atenuare a lacului Vidraru în secţiunea Piteşti era de maxim 10%. Lacul de acumulare Budeasa are o lungime de 5,5 km, este mărginit la malul drept de un dig de protecţie de 4.625 m, iar la malul stâng de un dig de 934 m, care se închide în terasa ce constituie malul lacului pe o altă lungime de 2.500 m. Plin, lacul ocupă o suprafaţă de 643 ha. Barajul este asemănător celorlalte baraje din amonte, de pe cascada Argeşului, de tip etajat, cu timpan de reţinere, 4 deschideri de fund la nivelul talvegului de 4,00 x 4,00 şi 2 de suprafaţă de 4,00 x 8,00 m. Faţă de barajele din amonte se remarcă creşterea numărului de goliri de fund de la 3 la 4, ca urmare a noului afluent Vâlsan. În culeea mal drept este o priză dublă de captare a apei de la suprafaţă sau semiadâncime şi care alimentează staţia de tratare apă potabilă Budeasa, pentru municipiul Piteşti. Priza este continuată cu o cameră de sedimentare care poate fi spălată, o cameră de admisie şi o cameră a vanelor de unde pleacă 3 conducte către Uzina de Apă Budeasa. La malul stâng există o priză de rezervă pentru alimentarea municipiului Piteşti şi care se înţeapă în conductele ce pleacă de la malul drept. În deschiderile 1 şi 3 ale barajului, pe creasta descărcătorului, sunt practicate 2 prize tiroleze sub forma unui canal cu grătar, din care pleacă o conductă de legătură cu camera de încărcare a prizei mal stâng şi asigură captarea de rezervă pentru ape de adâncime. Budeasa este o centrală baraj amplasată în frontul de retenţie, având atribuţii, dotări şi capacităţi similare celorlalte lucrări din aval, dar o producţie de energie electrică mai mare datorită căderii mai mari (15,00 m faţă de 7,70 m).
De remarcat că la coada lacului Budeasa este amplasată o incintă, care este despărţită de un dig de protecţie având coronamentul la cota 303,00 şi lungimea de 2.280 m. Este destinată agriculturii, dar şi inundării atunci când nivelurile în lac depăşesc nivelul coronamentul, undeva între viitura cu asigurare de 1% şi 0,1%. Incinta se descarcă printr-un canal în albia naturală a Argeşului, în aval de nodul Budeasa.
M.I.